ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a discutat cu locuitori ai satului Taraclia, din Căușeni

12:03 | 30.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 mar. /MOLDPRES/. Șefa statului, în cadrul vizitei de lucru în raionul Căușeni, a fost și în satul Taraclia. „La Căușeni, am mers în satul Taraclia, o localitate cu oameni primitori și gospodari. Oamenii apreciază că după mulți ani de așteptare, se repară drumul național R26 care unește satele Sălcuța și Taraclia, pentru care au fost alocați 50 de milioane de lei”, a spus Președintele Maia Sandu,  transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Șefa statului a mai menționat că în acest an vor fi finalizate și lucrările de reparație a drumului care duce spre satul Baimaclia, costul cărora este de 4 milioane de lei. La fel, a mai subliniat că noua școală, inaugurată anul trecut, este un motiv de mândrie pentru localnici. Aici, datorită unei investiții de 20 de milioane de lei, aproape 400 de elevi își fac studiile într-o școală modernă. 

„Printr-un alt proiect, în valoare de 10 milioane de lei, realizat cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii și Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, a fost construită o piață agro-alimentară nouă. Cu fiecare proiect realizat, creștem nivelul de viață în comunitățile noastre”, a mai punctat șefa statului. 

img24002267

img24002267

img24002267

img24002267

img24002267

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!