ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Până la 1 aprilie, pe conturile agricultorilor au ajuns peste 715 milioane de lei

15:02 | 01.04.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 apr. /MOLDPRES/. În anul 2024, Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) administrează 1 miliard 650 milioane de lei (87,5 mln euro). La data de 1 aprilie, pe conturile agricultorilor au ajuns peste 715 milioane de lei, ceea ce constituie 45% din valoarea fondului de subvenționare a agriculturii, a declarat astăzi într-un briefing de presă Diana Coşalîc, director adjunct AIPA, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, agricultorii care au înregistrat prejudicii cauzate de seceta din anul 2023 la cultura de porumb și furtuna din 25 iulie 2023, își vor primi astăzi banii.

Este vorba de 285 de cereri, iar suma ajutorului financiar constituie 37,57 milioane lei.

Pentru alte 71 de cereri, AIPA a expediat notificări pentru înlăturarea neconformităților, iar suma estimativă este de 12,18 milioane lei.

De asemenea, 16 cereri au fost respinse deoarece nu întrunesc cerințele stabilite.

 

img24002300

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!