ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Editorul Anatol Vidrașcu își sărbătorește cea de-a 75-a aniversare

11:27 | 02.04.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Editorul Anatol Vidrașcu, fondator și director al Grupului Editorial ”Litera”, a împlinit astăzi 75 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut pe 2 aprilie 1949, în satul Costuleni, raionul Ungheni. Și-a făcut studiile la Colegiul pedagogic din orașul Călărași (1963-1967) și la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Jurnalism (1970-1975). Din 1975 și până în 1989, a fost redactor, șef de redacție și director adjunct al Editurii „Literatura artistică” (numită mai târziu ”Hyperion”). La 3 mai 1989 a creat Grupul Editorial „Litera”, prima editură privată din R. Moldova. Aici a inaugurat colecția „Biblioteca școlarului”, ”Biblioteca pentru toți”, alte colecții și serii.

Împreună cu fiii său, Dan și Marin Vidrașcu, a fondat, în 1998, la București, Editura ”Litera Internațional”, care devine în scurt timp una dintre cele mai mari instituții de profil din România.

A editat peste două mii de cărți, cu un tiraj general de câteva zeci de milioane de exemplare, între care, primele dicționare și cărți în versiune electronică, peste 1000 de titluri în seria ”Biblioteca de aur”,  CD-ul ”Trei mii de melodii populare românești”, numeroase lucrări de referință: ”Dicționarul universal ilustrat al limbii române” (12 volume), ”Marele dicționar vizual în cinci limbi” , ”Marea istorie ilustrată a lumii” (9 volume), ”Marea enciclopedie a cunoașterii” (6 volume), ”Enciclopedia Universală Britannica” (16 volume), ”Biblia cu ilustrații” (8 volume), ”Cele mai frumoase povești” (12 volume), ”Descoperă lumea” (10 volume), ”Disney” (30 de volume), ”Raftul de cultură generală” (18 volume), ”Statele lumii”, ”Mileniul românesc”,  primul și unicul volum care reflectă activitatea culturală a poporului român pe parcursul unui mileniu, o ediție care a fost apreciată în mediul academic românesc.

Anatol Vidrașcu este președinte al Institutului Cultural European din R. Moldova (din 2003). A fost distins cu medalia ”Mihai Eminescu” (2000), cu Ordinul ”Serviciul credincios” în grad de Comandor al Guvernului României (2005) și cu Ordinul Național ”Steaua României” (2014).

 

img24002306

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!