ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

PA: Un deputat va ajunge pe banca acuzaților pentru amestecul în înfăptuirea justiției

10:58 | 02.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 2 apr. /MOLDPRES/. Procuratura Anticorupție a anunțat astăzi că a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a deputatului Marina Tauber, „pe faptul săvârșirii infracțiunii amestecul în înfăptuirea justiției”, comunică MOLDPRES.

Potrivit PA, cauza penală a fost pornită la 2 mai 2023, de către Procurorul General interimar al Republicii Moldova, în baza unei sesizări de la Procuraturii Anticorupție, exercitarea urmăririi penale fiind stabilită Procuraturii Anticorupție.

Conform materialelor, „la 12 aprilie 2023, deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Marina Tauber, folosindu-se de situația de serviciu, urmărind scopul împiedicării examinării cauzei penale de învinuire a lui Ilan Șor de comiterea infracțiunilor de escrocherie și spălare de bani, și pronunțării unei hotărâri judecătorești ilegale, a comis amestecul în judecarea cauzei în ordine de apel la Curtea de Apel Chișinău, manifestat sub forma unor intimidări și ofense ce lezează onoarea judecătorilor ce făceau parte din completul de judecată și a procurorului ce reprezenta acuzarea de stat, utilizând megafonul și amenințând completul de judecată cu blocarea procesului de judecată”. Alesul poporului invoca atunci că afară așteptau 3000 susținători care puteau periclita în continuare desfășurarea ședinței de judecată.

În asemenea circumstanțe, completul de judecată a fost nevoit să întrerupă ședința și să se retragă din sală, ulterior calificând aceste acțiuni ca fiind îndreptate spre perturbarea ședinței de judecată  și periclitarea înfăptuirii actului de justiție.

La 14 martie 2024, Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare în vederea trimiterii în instanța de judecată penală a cauzei în privința deputatei Marina Tauber pe faptul săvârșirii infracțiunii prevăzute la art. 303 alin. (3) din Codul penal (amestecul în înfăptuirea justiției).

Tauber nu și-a recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău. Dacă va fi găsit culpabil, deputatul riscă o pedeapsă sub formă de închisoare de până la patru ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!