ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statul oferă 80 de locuințe gratuite pentru participanții la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl

13:05 | 17.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 17 apr. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a votat astăzi un proiect destinat participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Centrala Atomoelectrică (CAE) Cernobîl. 80 de locuințe total finisate și dotate cu minimul necesar (cazane pentru încălzire, articole pentru baie și aragaze) urmează a fi transmise, cu titlu gratuit, din proprietatea statului în proprietatea privată a participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl, transmite MOLDPRES.

Locuințele se acordă în baza cererilor depuse de către participanții la lichidarea consecințelor avariei de la CAE Cernobîl la Comisia special formată de transmitere a locuințelor. Locuințele vor fi oferite celor care nu au deținut în trecut o locuință în perioada anilor respectivi în proprietate/proprietate comună în devălmășie, atât în Republica Moldova cât și peste hotare, o locuință/un teren pentru construcții sau o casă construită în întovărășirile pomicole.

Accidentul nuclear de la CAE Cernobîl s-a produs în noaptea zilei de 26 aprilie 1986, fiind considerat cel mai mare accident nuclear din istorie. Anual, pe 26 aprilie, marcăm Ziua comemorării victimelor catastrofei de la CAE Cernobîl și ale altor avarii nucleare, în memoria persoanelor care au rămas cu dizabilități sau chiar și-au pierdut viața contribuind la lichidarea consecințelor accidentului nuclear de la Cernobîl din 1986.

img24002803

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!