ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au identificat un martor pe cazul tinerei de 19 ani dispărută acum o săptămână

11:54 | 20.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 20 apr. /MOLDPRES/. Poliția a anunțat astăzi că a identificat o tânără, posibil martor, pe cazul fetei de 19 ani dispărute acum o săptămână, după ce a urcat într-o mașină pe o stradă din Orhei, comunică MOLDPRES.

Potrivit poliției, mașina în care a urcat fata dispărută a fost fixată de camerele de monitorizare a traficului, spre Chișinău, cu puțin timp înaintea reținerii bărbatului, iar alături de acesta se află o tânără.

Căutările fetei de 19 ani continuă masiv, iar la ele participă polițiști, voluntari și localnici. Căutările au demarat începând cu 10:00, în adiacentul Primăriei din localitatea Chițcanii Vechi, raionul Telenești.

Șoferul mașinii în care a urcat tânăra a fost reținut și este cercetat, dar refuză să colaboreze cu ancheta. În cadrul perchezițiilor efectuate de polițiști la domiciliul și în automobilul acestuia au fost găsite mai multe lucruri pentru femei.

Anterior oamenii legii au anunțat că tânăra a fost căutată în toate fâșiile forestiere, bazinele acvatice, clădirile părăsite, stâni și alte locații.

img24002908

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!