ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Încasările la impozitul pe venit de la persoanele care dau în chirie imobile au crescut cu 32%

10:08 | 20.05.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 32% în patru luni ale anului 2024, comparativ cu perioada similară a anului 2023, constituind 22,7 milioane lei. Datele au fost prezentate astăzi de Serviciul Fiscal de Stat (SFS), transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, în patru luni ale anului 2024, au fost înregistrate 8 623 contracte de dare în locațiune a bunurilor imobile, sau cu 17,6% mai multe decât în perioada similară a anului 2023.

Ca rezultat al acțiunilor de conformare voluntară și informare, în perioada ianuarie-aprilie 2024 au fost identificate 894 persoane fizice ce dau în locațiune bunuri imobile.

De asemenea, au fost efectuate controale la 119 persoane fizice care dau în locațiune bunuri imobile, fiind calculate suplimentar la buget: plăți de bază în sumă de 110 mii lei, majorare de întârziere în sumă de 14,3 mii lei și aplicată amendă în mărime de 8 mii lei.

 

img24003682

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!