Circa 600 de laptopuri în valoare de jumătate de milion de dolari vor ajunge în școlile din țară cu sprijinul UNICEF și a Marii Britanii
Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Circa 600 de laptopuri au fost distribuite astăzi instituțiilor de învățământ din țara noastră. Valoarea echipamentelor este de 500 de mii de dolari. Acestea au fost procurate cu sprijinul UNICEF și a Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii (FCDO UK), transmite MOLDPRES.
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a afirmat că donația de astăzi face parte dintr-un efort mai amplu al autorităților de modernizare a instituțiilor de învățământ din țara noastră, în special prin asigurarea acestora cu echipamente digitale. „Am încercat să ajungem acolo unde este cea mai acută necesitate de tehnică de calcul”, a spus Dan Perciun.
Șeful de la Educație a menționat că în ultimii doi ani, cu suportul partenerilor externi, în școlile din țară au ajuns peste 10 mii de laptopuri, iar în acest an mai este planificată o achiziție amplă de echipamente cu sprijinul Băncii Mondiale pentru 200 de instituții de învățământ. Alte 70 de școli vor fi dotate cu table interactive și calculatoare.
Reprezentanta UNICEF în Moldova, Maha Damaj, a afirmat că inițiativa reprezintă un angajament continuu din partea UNICEF pentru a spori oportunitățile educaționale pentru toți copii din Republica Moldova. „Lotul de laptopuri care ajunge astăzi în școli semnifică mai mult decât o simplă donație. Acest pas este esențial pentru asigurarea digitalizării continue a procesului educațional și este și mai important pentru copii refugiați care rămân conectați online la școlile lor din Ucraina, pentru elevii din comunitățile defavorizate sau pentru copii cu dizabilități sau nevoi educaționale speciale, care vor beneficia de o experiență transformatoare. Este o ușă către oportunități care anterior erau inaccesibile”, a opinat Maha Damaj.
Oficialul a adăugat că echipamentele vor ajuta instituțiile beneficiare să-și desfășoare activitatea mai eficient și să-și îmbunătățească procesele de comunicare.
Școlile beneficiare au fost selectate în baza mai multor criterii, inclusiv nivelul de dotare tehnico-materială a instituțiilor de învățământ și prezența în cadrul acestora a copiilor refugiați și a copiilor cu necesități speciale.
Consiliul Național de Securitate dispune măsuri pentru protejarea infrastructurii energetice de drone și atacuri cibernetice
Debite reduse pe Nistru. Ministerul Mediului anunță măsuri pentru gestionarea situației
Ministerul Sănătății vine cu precizări despre noua lege a farmaciei. Proiectul prevede extinderea accesului la medicamente în localitățile rurale
MEC lansează concursul „Tânărul cercetător”, destinat elevilor minorităților etnice
Condiții mai bune pentru copiii care frecventează grădinița „Garofița” din Cocieri: instituția va fi reabilitată energetic cu sprijinul Germaniei și UE
Accident cu un autoturism al Armatei la Otaci. Șoferul, suspendat pe durata anchetei interne
VIDEO // Două persoane, suspectate că ar fi coordonat o rețea de prostituție, reținute la Aeroportul din Chișinău
Un obiect aerian a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, în zona Palanca
O femeie din capitală a rămas fără 272 000 de lei după ce a fost înșelată de persoane care s-au dat drept angajați ai BNM
FOTO // Carabinierii din Moldova și jandarmii din Iași, pregătiți pentru misiuni transfrontaliere
FOTO // Judecători și procurori din Moldova, instruiți privind autorizația integrată de mediu și răspunderea pentru daune
VIDEO // Un tânăr din Chișinău a fost reținut la frontieră după ce ar fi obținut prin înșelăciune o casă de 2,7 milioane de lei
FOTO // Acțiune comună de salubrizare la Costești-Stînca: 80 de voluntari de pe ambele maluri ale Prutului, uniți pentru un mediu mai curat
Peste 3 890 de șoferi, documentați pentru încălcări comise în traficul rutier
Resursele alocate pentru educația incluzivă vor crește: banii vor fi repartizați școlilor în funcție de numărul copiilor care au nevoie de sprijin
FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Prepeleacul”, obiectul neobișnuit care păstrează o parte din istoria satului Iurceni
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, despre situația pe Nistru: „Acumulările de apă sunt de trei ori mai mici decât deversările, iar situația s-a agravat”
Fostul director și trei angajați ai Centrului de Plasament din Bădiceni vor ajunge pe banca acuzaților pentru exploatarea prin muncă a cinci persoane cu dizabilități
Administratorul unei companii a fost reținut de CNA într-un dosar de escrocherie și spălare de bani
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, despre instituirea stării de urgență: „Trebuie să fim pregătiți să intervenim rapid”
Un bărbat de 37 de ani a murit într-un accident rutier la Clocușna
Reuters: Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027
Aplicarea noilor tarife pentru pașapoarte, amânată până la 15 octombrie
Liedul basarabean, adus mai aproape de public prin trei concerte la Butuceni, Cahul și Chișinău
Oficiul Consiliului Europei la ONU, inaugurat la New York. Vicepremierul Mihai Popșoi a participat la eveniment
VIDEO // Premierul Vasile Tofan anunță optimizări în structurile de stat și comasări de agenții. „Trebuie să avem cheltuieli mai mici peste tot unde e posibil”
Guvernul îmbunătățește mecanismul de finanțare a proiectelor de dezvoltare regională și locală
Programul național de infrastructură feroviară pentru anii 2026–2030, aprobat de Guvern: Calea ferată va fi modernizată, iar transportul de pasageri va fi extins
Republica Moldova urmărește aderarea la rețeaua TRADUKI. Subiectul, discutat de ministrul Dan Suruceanu cu ambasadorul Germaniei
Victimele infracțiunilor vor avea acces mai simplu la sprijin și despăgubiri