Zilele Diasporei, desfășurate în zeci de localități din Republica Moldova
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Zilele Diasporei, organizate tradițional în Republica Moldova în luna august, sunt marcate în zeci de localități din țara noastră prin diverse activități, inclusiv festivaluri, șezători, concerte, excursii și drumeții, informează MOLDPRES
Astfel, Alianța Asociațiilor de Băștinași din Moldova a anunțat astăzi lansarea Zilelor Diasporei la nivel local, cu un calendar plin de activități inedite pentru toată luna august, organizate în localități din toate colțurile țării.
Festivaluri, șezători, concerte, excursii și drumeții - sunt activități care îndeamnă băștinașii reveniți acasă să re-descopere localitățile de origine și potențialul acestora. Totodată, vor fi organizate ședințe și ateliere de discuții, care oferă ocazia ca băștinașii să discute împreună cu localnicii și liderii de instituții despre dezvoltarea locală.
În așa fel, peste 55 de localități cheamă băștinașii acasă pentru a pune la cale dezvoltarea locală într-o atmosferă lucrativă, dar și plăcută.
Oficiul Național al Turismului a specificat că localitățile Republicii Moldova au un potențial turistic deosebit, iar prin organizarea de asemenea de evenimente în comunități diaspora revine și redescoperă oferta turistică locală.
Guvernul a dat start în această săptămână activităților dedicate Zilelor Diasporei. Astfel, cetățenii reveniți acasă din diasporă sunt invitați să participe, până la 23 august, la un șir de evenimente, inclusiv Festivalul „Ne vedem acasă”, Diaspora Business Forum și Forumul Tinerilor din Diasporă. Participanții vor discuta despre parcursul european al țării noastre, programele pe care Executivul le pune la dispoziția celor care vor să revină acasă, dar și contribuția membrilor diasporei la dezvoltarea comunităților, precum și oportunitățile investiționale.
VIDEO // Salariile profesorilor vor crește cu până la 25% de la 1 ianuarie 2027. Dan Perciun anunță plăți lunare de o mie de lei până atunci
Regulile de salubrizare din Ruseni, Anenii Noi au fost actualizate, iar infrastructura de colectare extinsă
Guvernul transmite peste 92 de milioane de lei pentru apă potabilă în 11 localități din raionul Hâncești
Un obiect aerian a survolat neautorizat teritoriul Republicii Moldova prin Palanca și a ieșit spre Ucraina
Circulația în centrul capitalei, restricționată temporar în contextul desfășurării evenimentelor dedicate Zilei Independenței
Toate zborurile cu drone, interzise la Chișinău pe 27 august. Avertizările Autorităţii Aeronautice
„Independența care ne unește. Moldova-35”. Mitropoliții Antonie și Vladimir, deschiși pentru un dialog între cele două Biserici Ortodoxe din Republica Moldova
VIDEO // Patru cazuri de pestă porcină africană, confirmate în gospodării din Hâncești, Nisporeni și Ocnița. ANSA impune măsuri de control
Poliția nu a înregistrat niciun caz nou de escrocherie telefonică în ultimele 24 de ore
FOTO // Verificări la un agent economic din Florești. Vameșii au ridicat 14 autoturisme
În capitală va fi creat un Centru multifuncțional de servicii sociale pentru persoane cu dizabilități
Marea Dictare Națională // MEC anunță premiile oferite participanților care vor obține note de 9 și 10
FOTO // Peste 300 de tineri au depus jurământul militar în garnizoanele Chișinău și Bălți
Moldova#35 – Ce am construit // Ministrul Dan Suruceanu: „Ne-am integrat în Cultura Europeană”
Discuțiile de pace între Ucraina și Rusia ar putea fi reluate în septembrie
Livrările de petrol prin Strâmtoarea Ormuz au ajuns la trei sferturi din nivelul de dinaintea războiului
Cronica INDEPENDENȚEI // „Sfatul Țării”, cotidianul care a scris istorie fără cenzură
Președinta Parlamentului European felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „Construim împreună viitorul nostru european”
VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, întâmpinat de Maia Sandu la Chișinău, de Ziua Independenței Republicii Moldova
Noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii și Industriei Alimentare depun mâine, ora 10:00, jurământul de învestire
FOTO // 35 de ani de Independență: 1.477 de proiecte și peste 4,2 miliarde de lei investiți în comunitățile din Republica Moldova
VIDEO // Președintele României, Nicușor Dan, și-a început vizita în Republica Moldova. Prima oprire, la Cahul
Maia Sandu condamnă survolarea repetată a spațiului aerian al Republicii Moldova de drone rusești
Atenție călători! Trafic intens la punctul de trecere Leova, pe sensul de ieșire din Republica Moldova
Președinta Republicii Moldova a adus un omagiu celor care au apărat independența țării
GALERIE FOTO // Conducerea Republicii Moldova a adus un omagiu eroilor și a depus flori de Ziua Independenței
Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să prețuim drumul parcurs și să construim în continuare țara noastră”
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, de Ziua Independenței: „Mergem înainte, uniți, drepți și liberi”
Sofia Rotaru felicită Republica Moldova cu ocazia Zilei Independenței: „La mulți ani! Să fie pace”
MApN: Grup de drone depistate în proximitatea frontierei cu România