ro

 

Economie
30 Octombrie, 2026 / 14:32
/ 19 Septembrie, 2024

Premierul Dorin Recean: „Soluții pentru problemele fermierilor pot fi găsite doar prin dialog. Să nu facem politică pe seama necesităților fermierilor”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 19 sep. /MOLDPRES/. Premierul Dorin Recean a îndemnat fermierii să vină la masa de discuții pentru că doar acolo se pot găsi soluții la problemele din sector. Prim-ministrul a mai opinat că nu e suficient doar să creștem mereu banii alocați pentru pierderi, ci e nevoie de o schimbare serioasă pentru ca fermierii să nu mai aibă pierderi, transmite MOLDPRES.

„Situația multor fermieri este foarte complicată de mulți ani, în acest an seceta și arșița au agravat problemele. Guvernul este alături de fiecare dată, tocmai de aceea îndemn fermierii să vină la masa de discuții, căci doar acolo se pot găsi soluții”, a spus Dorin Recean. 

Premierul a venit și cu mai multe precizări privind acțiunile întreprinse în acest domeniu în ultima perioadă. „Fermierii au cerut compensarea pierderilor, Guvernul a alocat 200 de milioane de lei (100 de milioane de lei în iulie și alte 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție în septembrie). Fermierii au cerut lege specială pe modelul României - Parlamentul a votat legea specială pe modelul României. Fermierii au cerut reeșalonarea datoriilor - cadrul normativ a fost făcut pentru a permite ca fermierii să nu fie executați timp de șase luni dacă nu-și pot onora datoriile. Fermierii acum cer să fie incluse și datoriile din alți ani, nu doar din acest an și să fie incluși în neplata datoriilor și furnizorii de îngrășăminte - ceea ce înseamnă că întregul sistem se va nărui din cauza că nimeni nu-și plătește datoriile”, a precizat premierul. 

Potrivit lui, în ultimii patru ani agricultura a fost subvenționată cu șapte miliarde de lei – „cea mai mare sumă de la independență”. Dorin Recean a mai adăugat că „nu e suficient doar să creștem mereu banii alocați pentru pierderi, e nevoie de o schimbare serioasă pentru ca fermierii să nu mai aibă pierderi”.

„Haideți să lucrăm împreună pentru a găsi soluții, dar, repet, acestea pot fi găsite doar prin dialog, la masa de discuții. Și vin cu un îndemn pentru toți - să nu facem politică pe seama nevoilor fermierilor. Problemele serioase nu trebuie inflamate electoral, ci discutate și rezolvate. Putem schimba lucrurile doar prin muncă și implicare.

Mai mulți fermieri au protestat astăzi la Președinție fiind nemulțumiți de situația din sector. În fața protestatarilor a ieșit șeful Cabinetului președintei Republicii Moldova, Adrian Băluțel, care i-a invitat pe agricultori la discuții cu șefa statului, Maia Sandu, miercuri, la ora 9:00.

Parlamentul a aprobat săptămâna trecută proiectul legii speciale destinat sprijinirii fermierilor afectați de seceta severă din anul 2024. Conform acestei legi, fermierii vor beneficia de prelungirea sau renegocierea obligațiilor de plată pentru datoriile acumulate, inclusiv ratele de capital, dobânzile și penalitățile.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte

/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”

/ Acum 1 zi

LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere

/ Acum 1 zi

DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică

/ Acum 1 zi

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul se ieftinesc

/ Acum 1 zi

Peste 300 de edificii din capitală au fost conectate la încălzire

/ Acum 1 zi

Claudiu Năsui: „Debirocratizarea este una dintre componentele majore ale mandatului meu”

/ Acum 1 zi

Operatorii care exploatează resurse minerale vor trebui să garanteze financiar refacerea mediului

/ Acum 2 zile

Republica Moldova va avea o platformă digitală pentru date despre trafic, drumuri și parcări

/ Acum 2 zile

Asociația Băncilor din Moldova atenționează că datele sustrase nu permit accesul direct la banii din conturi

/ Acum 2 zile

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, anunță simplificarea regulilor pentru micii antreprenori și măsuri de securitate cibernetică

/ Acum 2 zile

Coletele internaționale cu valoare sub 150 de euro vor fi supuse TVA din 1 noiembrie