
A fost lansat albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918”
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918”, semnat de Ion Ţurcanu şi Mihai Papuc şi ilustrat de pictorul Romeo Şveţ, apărut la Editura „Ştiinţa”, a fost lansat astăzi la Muzeul Național de Artă al Moldovei, informează MOLDPRES.
La eveniment au participat secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă, istorici, editori, scriitori, oameni de cultură şi artă.
Solicitat de MOLDPRES, cercetătorul Mihai Papuc, unul dintre autorii lucrării a menţionat că albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918” cuprinde 180 de pagini şi peste 450 de imagini şi ilustrează drumul spre Unire şi integrare în statul unitar român a Basarabiei.
Potrivit sursei citate, volumul este o istorie oglindită în imagini de epocă, cu texte şi legende explicative, adunând materialul iconografic într-un film al evenimentelor din anii 1917–1918. Etapele reflectate în fotografii şi portrete, hărţi, documente scrise sunt: Lupta basarabenilor pentru eliberare de sub dominaţia rusă; Crearea Sfatului Ţării; Formarea Republicii Democratice Moldoveneşti; Unirea de la 27 martie 1918; Basarabia după Unire; Renunțarea la actul Unirii condiționate; Recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei ș.a. Într-o anexă sunt prezentate date despre membrii Sfatului Ţării şi ai Guvernului Republicii Democratice Moldoveneşti, cu referire la atitudinea lor faţă de actul Unirii.
La rândul său, istoricul Ion Ţurcanu a subliniat că lucrarea lansată nu poate să umple toate golurile, încă destul de mari, în cercetarea Basarabiei şi nici nu-şi pune un astfel de scop. „Din acest punct de vedere, ea are un obiectiv mult mai modest - acela de a-i familiariza pe toţi cei interesaţi de tema Unirii cu aspectele de vază ale fenomenului”, a specificat Ion Ţurcanu.
Prezent la eveniment, academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că apariţia acestui volum este absolut salutabilă. „Avem nevoie pentru legitimarea acestui act istoric – al Marii Unii de la 1918”, a accentuat academicianul Mihai Cimpoi.
Pe marginea lucrării au mai vorbit: directorul Editurii „Ştiinţa”, Gheorghe Prini, moderatorul manifestării, istoricii Gheorghe Cojocaru, Ion Negrei, Octavian Țîcu, Ion Şişcanu ş.a. Albumul „Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918” a apărut într-un tiraj de 1000 de exemplare, responsabil de ediţie fiind Mircea V. Ciobanu, iar redactor – Adrian Ciubotaru.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)
Muzeul Național de Istorie își scurtează programul de lucru
Spectacolul „Tema pentru acasă”, prezentat în fața Guvernului. Igor Grosu: „Trebuie să ne cunoaștem istoria, ca să nu o repetăm”
Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” marchează 80 de ani printr-un turneu național susținut de Ministerul Culturii
Ministerul Culturii lansează al doilea concurs de subvenții pentru mass-media în 2025
Spectacolul „Tema pentru acasă”, în Piața Marii Adunări Naționale. Guvernul invită cetățenii să participe la eveniment
Bustul scriitorului Vladimir Beșleagă va fi prezentat la Muzeul Național al Literaturii Române
Muzeul din Călărași – prima instituție care a dat start implementării Programului Național „Acces la Cultură 2025”
Peste 10 milioane de lei pentru cultură. 40 de proiecte primesc finanțare prin „Acces la cultură”
Proiecția filmului „Siberia din Oase” în curtea Parlamentului. Igor Grosu: „Istoria nu poate fi uitată”
Donald Trump ordonă poziționarea a două submarine nucleare americane în apropierea Rusiei
Extinderea cooperării dintre Moldova și Finlanda, discutată la Helsinki
Produsele moldovenești, vedete la prima ediție a Expoziției Naționale „PRODUS AUTOHTON”, organizată la Chișinău între 22–24 august
Comisia de evaluare a procurorilor continuă audierile procurorilor anticorupție
Număr record de vehicule electrice și hibride înmatriculate în primul semestru din 2025
Tineri din mai multe țări, reuniți la Chișinău în cadrul primei ediții a Școlii de vară francofone
VIDEO // Mai mult de jumătate din stâlpii necesari pentru Linia Vulcănești–Chișinău au fost deja ridicați
Circa 100 de studenți din țară și din diaspora s-au reunit la Chișinău la Forumul „Moldovan Students United”
Peste 19.000 de cazuri de protecție a copilului, gestionate în 2025 datorită reformei RESTART
Obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, anunță Putin
Moldovagaz riscă să rămână fără licența pentru furnizarea gazelor. Energocom preia controlul asupra infrastructurii de asigurare cu gaz
Cultura națională va fi în centrul atenției la Congresul Diasporei
Peste 30 de obiecte explozive au fost găsite și nimicite în satul Răscăieți, raionul Ștefan Vodă
Peste 46 miliarde de lei, acumulate de Fisc la buget în șapte luni din 2025
Atenție, șoferi! Noi marcaje rutiere în Chișinău
Moldova și Finlanda își extind cooperarea în domeniile securității cibernetice și energiei verzi