Cronica ARHIVELOR // 35 de ani de la adoptarea denumirii oficiale „Republica Moldova”
Astăzi, 23 mai, se împlinesc exact 35 de ani de când țara a renunțat definitiv la titulatura sovietică, adoptând numele oficial pe care îl poartă și în prezent: Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor (ANA), la data de 23 mai 1991, în plin proces de renaștere națională și cu doar câteva luni înainte de proclamarea Declarației de Independență, Sovietul Suprem al RSS Moldova (parlamentul de la acea vreme) a adoptat Legea nr. 589. Prin acest act normativ crucial, denumirea oficială a statului a fost schimbată din Republica Sovietică Socialistă Moldova în Republica Moldova.
Conform documentelor păstrate în fondurile arhivistice, decizia a marcat o ruptură simbolică și juridică majoră de regimul totalitar sovietic. Tot prin acea lege, Sovietul Suprem a fost redenumit în Parlamentul Republicii Moldova.
Schimbarea istorică a fost reflectată imediat în presa vremii. În ediția din 24 mai 1991 a cotidianului „Sovetskaia Moldova”, evenimentul a deschis prima pagină, fiind catalogat drept un pas decisiv spre afirmarea suveranității.
Ulterior, textul integral al legii a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 7-10 din 1991 (p. 6-7), intrând oficial în vigoare și așezând temelia juridică a noului stat democratic.
Memoria vizuală a acelei zile istorice de 23 mai 1991 a fost conservată și prin intermediul obiectivului reputatului fotograf și deputat în Primul Parlament, Vasile Șoimaru, ale cărui imagini din sala de ședințe surprind emoția și importanța momentului în care deputații au votat pentru o nouă identitate statală.
Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru” revine la Chișinău și Ungheni. Programul evenimentului
Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”
Cronica ARHIVELOR // Petre Teodorovici, unul dintre simbolurile muzicii ușoare din Republica Moldova
Muzeografii, cercetătorii și restauratorii, distinși cu diplome de onoare de Ziua Internațională a Muzeelor
Ziua Internațională a Muzeelor, marcată în Republica Moldova prin programe culturale speciale
FOTO // Noaptea Muzeelor la Parlament. Peste 1 600 de vizitatori au descoperit istoria și activitatea instituției legislative
VIDEO // Bulgaria a câștigat Eurovision 2026: DARA a triumfat cu „Bangaranga”. Satoshi a urcat pe locul opt
FOTO // Lumea familiei prin ochii copiilor. Expoziția „Copil fericit – vis împlinit”, găzduită de Parlament
Noaptea Muzeelor. Parlamentul de la Chișinău își deschide sâmbătă ușile pentru vizitatori
Cronica ARHIVELOR // Maria Bieșu, legenda Operei Naționale, care a cucerit marile scene ale lumii
VIDEO // Satoshi va evolua în această seară cu numărul 16 în marea finală Eurovision 2026
Vița de vie și sarmalele, transpuse în artă monumentală pe fațada Ringturm din Viena
Orheiul Vechi a fost desemnat „Destinația Anului 2026” în Republica Moldova
Cronica ARHIVELOR // Vlad Pohilă, publicistul care a contribuit la revenirea alfabetului latin și a limbii române în Republica Moldova
VIDEO // Autoritățile au activat în regim sporit în contextul ploilor torențiale: peste trei mii de urgențe înregistrate de Serviciul 112
Președinta Maia Sandu solicită intervenții continue pentru lichidarea consecințelor ploilor: autoritățile vor evalua pagubele și vor veni cu sprijin unde este necesar
Noaptea Europeană a Muzeelor, marcată în Republica Moldova. Toate instituțiile muzeale își deschid ușile cu intrare gratuită
Târguri cu produse autohtone, desfășurate în sectoarele capitalei
CSP, despre procedura de evaluare externă a Procurorului General: hotărârea a fost adoptată în baza materialelor verificate
Persoanele din automobilul luat de viitură la Hîrjauca au fost găsite și sunt în afara oricărui pericol
GALERIE FOTO // Recepția dedicată Zilei Independenței Azerbaidjanului, în obiectivul MOLDPRES
Azerbaidjanul și Republica Moldova își aprofundează parteneriatul: Mesaje despre cooperare și încredere reciprocă la recepția de la Chișinău
CFM: traficul feroviar de pasageri se desfășoară cu unele ajustări de orar
Consumatorii din 13 localități au fost temporar deconectați de la energia electrică din cauza ploilor
Atenție, călători: trafic intens în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Sculeni
Trei automobile au fost luate de ape la Hîrjauca, Călărași: o persoană aflată în una dintre mașini este căutată de salvatori
VIDEO // Ploile torențiale au provocat inundații în mai multe raioane: Dig rupt la Călărași, oameni salvați din calea apelor la Ungheni
Risc sporit de producere a accidentelor rutiere și acvaplanare. AND îndeamnă șoferii să evite deplasările neesențiale
Circulația feroviară, reluată după ploile torențiale. Trenurile își continuă deplasarea spre Chișinău
Ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice, prognozate pentru zilele de odihnă