ro

 

Cultură
16 Aprilie, 2026 / 01:43
/ 03 Decembrie, 2025

Expoziția „ROYAL” aduce la Chișinău o interpretare contemporană a Reginei Maria prin peste 150 de creații handmade

Doina Pozdirca
Reporter

Personalitatea Reginei Maria este reinterpretată printr-o instalație artistică de amploare, prezentată în premieră la Chișinău. Expoziția „ROYAL”, vernisată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei, propune o interpretare contemporană a imaginii Reginei Maria prin intermediul a peste 150 de creații handmade. Realizat de Academia de Artă Handmade București și curatoriat de dr. Mioara Iofciulescu, proiectul aduce în fața vizitatorilor lucrări de vestimentație, bijuterie și artă vizuală concepute după o cercetare de jumătate de an dedicată simbolurilor și esteticii epocii interbelice, relatează MOLDPRES.

În centrul expoziției se află colecția vestimentară semnată de Mioara Iofciulescu, alături de bijuterii realizate manual de mai mulți creatori, o reconstrucție digitală a uneia dintre coroanele Reginei și lucrări plastice care completează universul tematic.

„Este o expoziție de excelență, itinerată în mai multe orașe din România înainte de a ajunge la Chișinău, fapt care ne onorează. Din câte cunosc, organizatorii intenționează să o prezinte și în alte țări europene. Această expoziție are o valoare importantă nu doar pentru istoria națională a spațiului românesc, ci și pentru Europa, deoarece Regina Maria a fost o personalitate de notorietate internațională. Expoziția prezentată astăzi, semnată de Maria Petrova, reprezintă o premieră la Chișinău prin nivelul său excepțional de design și profesionalism. Mulțumim organizatorilor – Academia de Arte Handmade din București – precum și Ministerului Culturii al Republicii Moldova, care au sprijinit acest eveniment”, a menționat pentru MOLDPRES directorul Muzeului de Istorie a Moldovei, Eugen Sava.

„ROYAL” a fost deja prezentată la București, Balcic, Craiova, Iași și în Sala „Regele Mihai I” a Palatului Parlamentului, iar după Chișinău va continua la Castelul Pelișor.

„Întregul spațiu expozițional de la Chișinău găzduiește o expoziție deosebită, realizată de Academia de Arte Handmade din București, care reunește creațiile a peste 50 de artiști valoroși. Expoziția cuprinde aproximativ 150 de lucrări: tablouri și bijuterii, piese vestimentare, multe dintre acestea fiind creațiile doamnei Iucilescu, curatorul și inițiatorul proiectului. Expoziția reprezintă un omagiu adus Reginei Maria, una dintre cele mai luminoase și reprezentative personalități feminine ale istoriei românești, în anul în care se marchează 150 de ani de la nașterea ei. Este o expoziție excepțională, care merită pe deplin admirată și explorată”, a declarat pentru agenție, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Vlad Vornic.

Actorul Andrei Sochircă a descris atmosfera încărcată de istorie pe care o transmite expoziția.

„Expoziția reconstituie atmosfera perioadei interbelice, o epocă pe care, din păcate, nu o cunoaștem pe cât ar trebui. Iar dacă nu înțelegem trecutul, nu putem ști ce fel de viitor vom avea. Când pășești aici, ai impresia că te teleportezi în acele vremuri. Privind vestimentația expusă, îți imaginezi imediat cum arătau lucrurile atunci. Este extraordinar de frumos, mai ales pentru că totul este realizat manual, cu o măiestrie care se simte în fiecare detaliu”, a specificat  actorul Andrei Sochircă.

Expoziția „ROYAL” poate fi vizitată în perioada 2 decembrie 2025 – 4 ianuarie 2026, în Sala 4 a Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Regina Maria a fost soția Regelui Ferdinand I. A jucat un rol important în timpul Primului Război Mondial, susținând moralul armatei și implicându-se activ în acțiuni umanitare. Este cunoscută pentru contribuția sa la Marea Unire din 1918 și pentru implicarea în promovarea imaginii României pe plan internațional, fiind apreciată pentru eleganța, carisma și spiritul său civic.

GALERIE FOTO // Expoziția „ROYAL”, un omagiu adus Reginei Maria, inaugurată la Muzeul Național de Istorie a Moldovei


 
Ultimele Știri
/ 03 Aprilie, 2026

BTA: Literatura bulgară a devenit din ce în ce mai vizibilă pe scena internațională, afirmă ministrul adjunct al Culturii, Stoyanov.

/ 02 Aprilie, 2026

PREMIERĂ // „Intrigă și iubire”, o reinterpretare modernă a capodoperei lui Schiller, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”

/ 02 Aprilie, 2026

GALERIE FOTO // Premieră la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, „Intrigă și iubire” în regia lui Alexandru Cozub

/ 01 Aprilie, 2026

FOTO // Personalități marcante ale culturii și istoriei, readuse în atenția publicului la Biblioteca Națională

/ 31 Martie, 2026

VIDEO // Moldova implicată în inițiative internaționale pentru salvarea patrimoniului cultural al Ucrainei. Cristian Jardan: „Moldova este alături de Ucraina până la restabilirea păcii”

/ 30 Martie, 2026

FOTO // Teatrul ieșean, în fața publicului din Chișinău de Ziua Mondială a Teatrului

/ 30 Martie, 2026

FOTO // Producții autohtone, prezentate la Cinemateca Bibliotecii Naționale. Filmul „Și va fi...” a deschis seria proiecțiilor

/ 27 Martie, 2026

INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”

/ 27 Martie, 2026

Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Teatrului

/ 27 Martie, 2026

Astăzi se împlinesc 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România. La Chișinău vor avea loc mai multe evenimente culturale

/ 26 Martie, 2026

Ziua Națională a Greciei, sărbătorită la Chișinău prin spectacolul „Jurământul. Amintirile unei femei”

/ 26 Martie, 2026

BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev

/ 24 Martie, 2026

FOTO // Foametea din 1946–1947, adusă în atenția Europei printr-o expoziție la Bruxelles

/ 24 Martie, 2026

Producătorii de media din Moldova, mai aproape de piața europeană a serialelor