„Grădina de sticlă” ajunge pe scenele din Europa

Spectacolul „Grădina de sticlă”, o producție a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, va fi prezentat în mai multe orașe europene în cadrul unui turneu teatral dedicat diasporei. Adaptarea scenică a romanului omonim semnat de Tatiana Țîbuleac, laureat al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură, este regizată de Petru Hadârcă și reunește o distribuție amplă, formată din unii dintre cei mai apreciați actori ai scenei moldovenești, relatează MOLDPRES.

Turneul va debuta pe 4 iunie la Teatro Camploy din Verona și va continua în Padova (6 iunie), Roma (9 iunie), Parma (11 iunie), Torino (12 iunie), Bruxelles (16 iunie) și Berlin (18 iunie). Reprezentațiile vor fi susținute în limba română, cu traducere simultană prin titrare în italiană, franceză și engleză.

Spectacolul este parte a inițiativei „Teatrul care ne unește” – un proiect de diplomație culturală susținut de Guvernul Republicii Moldova, ce își propune consolidarea legăturilor culturale cu comunitățile de moldoveni din străinătate.

În distribuție îi regăsim pe Diana Decuseară-Onică, Corina Rotaru, Angela Ciobanu, Anatol Durbală, Tatiana Lazăr, Mihaela Strâmbeanu, Ion Mocanu, Ana Bunescu-Leancă, Olesea Sveclă, Doriana Zubcu-Mărginean, Alexandru Pleșca, Iurie Focșa, Draga-Dumitra Drumi, Rusanda Rădvan, Igor Babiac, Vlad Ropot și Petru Mărginean, sub regia lui Petru Hadârcă.


„Romanul „Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac m-a răscolit profund și m-a scos din starea de confort interior. M-a făcut să văd lumea dintr-o altă perspectivă, din câteva ipostaze diferite: am simțit amarul din gura unui copil orfan, spaimele unei femei legate de feminitatea sa, golul din sufletul unui om în căutarea disperată de repere identitare. Spectacolul nu oferă răspunsuri, la fel cum nici romanul nu o face. Și sperăm că, la fel ca romanul, spectacolul nostru va genera conexiuni empatice și va provoca la meditație”, declară regizorul Petru Hadârcă.


Acțiunea spectacolului se desfășoară în Chișinăul post-sovietic al anilor ’90 și este spusă din perspectiva Lastocikăi – o fetiță orfană, crescută de Tamara Pavlovna, o femeie rusoaică severă care o învață să adune sticle goale și să lipească etichete pentru a supraviețui. În centrul poveștii se află relația complicată dintre cele două personaje – o relație între duritate și afecțiune, între abuz și formare, care scoate la iveală traumele personale și colective ale unei societăți în tranziție.