Președinta Maia Sandu, la Congresul PPE: Aderarea Moldovei și Ucrainei va întări Europa
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat la Congresul Partidului Popular European (PPE), desfășurat la Valencia, Spania. Evenimentul a reunit șefi de stat, prim-miniștri, lideri politici și oficiali europeni din familia PPE, reafirmând angajamentul comun pentru restabilirea păcii, consolidarea securității regionale și promovarea dezvoltării economice.
În discursul său, Președinta Maia Sandu a subliniat determinarea fermă a Moldovei de a-și construi viitorul în familia europeană: „Moldova și Ucraina trebuie să adere la Uniunea Europeană nu doar pentru că își au locul în mod natural în UE, ci și pentru că Europa va fi mai puternică, mai sigură și mai unită prin acceptarea celor care luptă pentru valorile sale.”
În cadrul Congresului, Președinta Maia Sandu a avut întrevederi bilaterale cu lideri europeni, printre care Christian Stocker, cancelarul Austriei, Kyriakos Mitsotakis, prim-ministrul Greciei, Antonio Tajani, viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe al Italiei, Boyko Borissov, liderul partidului GERB care conduce coaliția de guvernare din Bulgaria. În discuții, șefa statului a abordat teme importante pentru cetățenii Republicii Moldova, precum restabilirea păcii în Europa, securitatea regională, dezvoltarea economică, proiectele care aduc schimbări concrete în viața moldovenilor și avansarea procesului de aderare la Uniunea Europeană. Până la sfârșitul zilei, șefa statului are planificate întrevederi cu Ulf Kristersson, prim-ministrul Suediei și Friedrich Merz, liderul partidului creștin-democrat din Germania, preconizat să devină cancelar al Germaniei pe 6 mai 2025.
Discursul integral poate fi citit aici.
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința comună de presă cu omologul său cipriot, Nikos Christodoulides
Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Europei: „Europa înseamnă un lucru foarte simplu: respect pentru om, respect pentru dreptul fiecăruia de a trăi în siguranță și cu demnitate în propria țară”
Președinta Maia Sandu, la conferința dedicată zilei de 9 mai: „Apărarea adevărului ține de reziliența democratică și de securitatea națională”
76 de ani de unitate și de solidaritate europeană și 20 de ani de marcare a Zilei Europei în Republica Moldova
Discursul Președintei Maia Sandu la la Conferința științifică națională „9 MAI: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană
Conducerea țării a depus flori la Complexul memorial „Eternitate”
Reforme, securitate și parcursul european al Moldovei, pe agenda întrevederii dintre Maia Sandu și Kaja Kallas
De Ziua Europei, Președinta Maia Sandu îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides
Consiliile locale din Republica Moldova au aprobat deja 451 de decizii de amalgamare voluntară
Discursul Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, la conferința de presă comună cu Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Vicepreședinta Comisiei Europene, Kaja Kallas
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la întâlnirea cu oamenii de afaceri din Bălți: „Dezvoltarea reală vine acolo unde există oportunități egale și implicare largă în economie”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la Bălți: „Succesul nostru, al Guvernului, este posibil doar în colaborare strânsă cu autoritățile locale”
Kaja Kallas, Vicepreședinta Comisiei Europene, în vizită oficială la Chișinău
Programul de stagii plătite în serviciul public, lansat la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți. Premierul Alexandru Munteanu: „Programul conectează educația cu experiența practică din serviciul public”
Cazul minorului decedat într-o unitate militară din Cahul va fi analizat pe platforma Comisiei parlamentare securitate națională și apărare. Igor Grosu: „Trebuie să vedem toate particularitățile”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Regatului Norvegiei, Espen Barth Eide
Subiecte actuale privind actele de stare civilă și documentarea populației discutate în cadrul ședinței grupurilor de lucru
Toate blocurile noi vor avea infrastructură pentru fibră optică
Președinta Maia Sandu condamnă atacul masiv cu drone lansat asupra Ucrainei: „Presiunea asupra Rusiei nu trebuie să slăbească”
GALERIE FOTO // Vicepremierul Mihai Popșoi a discutat cu reprezentanți ai OSCE despre securitatea regională și conflictul transnistrean
Un bărbat a fost reținut la frontieră pentru deținerea drogurilor
FOTO // Secretarul general al OSCE, Feridun Sinirlioğlu, la Chișinău: „Suntem angajați să consolidăm eforturile pentru soluționarea complexă și pașnică a conflictului transnistrean”
Noi soluții legislative pentru documentarea cetățenilor fără acte de identitate până la 18 ani
Oportunitățile de investiții în Republica Moldova, prezentate la o conferință internațională dedicată industriei automotive
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu oficialii OSCE
Curtea de Conturi va avea mai multă autonomie financiară
Premierul Letoniei Evika Siliņa și-a anunțat demisia
Cronica ARHIVELOR // Nicolae Corlăteanu, lingvistul care a format generații de filologi
Președinta Maia Sandu va primi Ordinul European de Merit: ceremonia planificată pentru săptămâna viitoare la Strasbourg
Parlamentul a mai denunțat un acord cu CSI