ro
Politică
23 Mai, 2025 / 19:25
/ Acum 8 ore

Republica Moldova denunță un acord cu Federația Rusă

Republica Moldova va denunța Acordul încheiat cu Federația Rusă privind înființarea și funcționarea centrelor culturale. Un aviz în acest sens a fost aprobat de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană a Parlamentului, transmite MOLDPRES.

Documentul, semnat în anul 1998, avea ca obiectiv promovarea culturii, istoriei și proceselor politice, economice și educaționale din ambele țări. Cu toate acestea, Ministerul Culturii a propus denunțarea tratatului, invocând actualul context geopolitic și riscul crescut de dezinformare. Potrivit instituției, Acordul ar putea fi folosit de către Federația Rusă pentru a promova narative distorsionate.

Ministerul Culturii reiterează că, în prezent, Republica Moldova nu are un centru cultural pe teritoriul Federației Ruse. Respectiv, nu există un mecanism echitabil pentru promovarea informațiilor despre Republica Moldova, iar acest lucru subminează echilibrul și scopul inițial al Acordului.

Urmează ca denunțarea Acordului să fie supusă votului în plenul Parlamentului.