Muzeul de Literatură a lansat inițiativa de a declara anul 2021 în numele a două personalități notorii
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Anul 2021 este un an aniversar pentru două personalități remarcabile ale culturii și științei naționale. Pe 25 iulie, se vor împlini 90 de ani de la nașterea scriitorului Vladimir Beșleagă, iar pe 27 iulie – 100 de ani de la nașterea lingvistului Eugeniu Coșeriu. Cu această ocazie, Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a venit cu inițiativa de a declara anul 2021 drept Anul Eugeniu Coșeriu în domeniul științei și Anul Vladimir Beșleagă - în domeniul literaturii și culturii, informează MOLDPRES.
Potrivit directorului instituției, Maria Șleahtițchi, solicitarea a fost formulată într-un demers adresat Ministerului Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova. ”Un demers similar a fost adresat recent către prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. Suntem pregătiți să prezentăm, la solicitare, note informative privind activitatea științifică și literară a personalităților propuse”, a mai spus Maria Șleahtițchi.
Născut în comuna Mihăileni, județul Bălți, azi raionul Râșcani, Eugeniu Coșeriu (27.07.1921-7.09.2002) a fost un filosof al limbajului, scriitor, profesor universitar, lingvist de notorietate internațională.
Vladimir Beșleagă (25.07.1931) este scriitor, publicist, om de cultură, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova. În anul 2021, ilustrul scriitor, născut în regiunea transnistreană (satul Mălăiești, raionul Grigoriopol) va împlini 90 de ani de la naștere.
Nicolae Guțu transformă lemnul în bijuterii și obiecte de uz casnic
INTERVIU MOLDPRES // Petru Hadârcă: „Teatrul are menirea să promoveze valorile democratice, europene, valorile unei lumi libere. Teatrul este un pilon în educarea societății”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, pe scenele Europei: patru festivaluri internaționale și un nou spectacol despre jurnalismul de investigație
Doina și Ion Aldea-Teodorovici, comemorați la 34 de ani de la trecerea în eternitate
Premierul Vasile Tofan propune ca anul 2027 să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici”
Teatrul Național „Mihai Eminescu”, aplauze în Grecia. Petru Hadârcă: „Am lăsat o amprentă bună și o sete de a reveni”
FOTO // Casa Națională din Nisporeni, un secol de istorie și tradiție culturală
Gheorghe Mustea va susține concerte în opt localități din țară, cu ocazia împlinirii a 75 de ani
Cronica ARHIVELOR // Leonida Lari, una dintre vocile mișcării de renaștere națională
FOTO // Memoria victimelor foametei organizate din 1946–1947, evocată la Avdarma
BTA: „Aventura visată” câștigă trofeul Gold Hugo pentru cel mai bun film la Festivalul de la Chicago. Yana Radeva este premiată pentru cea mai bună interpretare într-un rol principal
FOTO // Monumentul istoric Casa Bodescu din Bălți, restaurat cu sprijinul Guvernului
Două spectacole shakespeariene din Republica Moldova, prezentate la Festivalul Național de Teatru din România
FOTO // Ministra Culturii din România, deschisă pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Atenție, călători! Traficul prin postul vamal Otaci–Moghilev-Podolsk ar putea fi afectat luni dimineață
Chișinăuienii sunt invitați la târgurile producătorilor autohtoni
Duminică vine cu temperaturi de până la +10 grade și înghețuri nocturne
Două persoane au murit într-un accident pe traseul R-16. Printre victime este șeful Poliției din Fălești
Parlamentul a fost vizitat de elevi, studenți și delegații internaționale. Tinerii au discutat cu deputații și au asistat la ședințe plenare
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru
Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj de susținere pentru Polonia după atacul din Cracovia: „Republica Moldova este alături de voi”
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Republica Moldova pregătește un nou plan pentru asigurarea serviciilor medicale refugiaților
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Serviciul 112 a recepționat peste 180.000 de apeluri în octombrie. Care au fost cele mai frecvente solicitări
Mihai Popșoi: „Republica Moldova poate adera la Uniunea Europeană până în 2030"
Serviciul Vamal anunță măsuri pentru fluidizarea traficului de camioane la frontiera cu România
Circa 5.000 de oameni din nouă localități vor beneficia de un nou post de intervenție în raionul Florești