ro

 

Societate
16 Aprilie, 2026 / 13:21
/ 13 Octombrie, 2025

R. Moldova marchează Ziua Internațională pentru reducerea riscurilor de dezastre cu acțiuni concrete pentru un viitor mai sigur: reziliența începe în comunități

Dezastrele naturale devin tot mai frecvente, mai costisitoare și mai devastatoare la nivel global. Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre, marcată anual la 13 octombrie, reamintește că reziliența nu se construiește peste noapte, ci se formează prin prevenire, planificare și investiții în oameni și comunități capabile să facă față provocărilor. În Republica Moldova, eforturile de consolidare a capacităților de prevenire și reacție sunt susținute de Suedia, Austria, Japonia și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.

Cu sprijinul acestor parteneri, țara își modernizează rețeaua de stații hidrologice și agrometeorologice, esențiale pentru monitorizarea mai precisă a vremii și a apelor.

Noile echipamente vor furniza date actualizate și fiabile despre precipitații, nivelul râurilor sau temperaturile extreme, oferind fermieriilor și autorităților locale informații vitale pentru protejarea culturilor, gospodăriilor și infrastructurii.

Reziliența se construiește local – exemplul satului Borogani, raionul Leova

Pe lângă investițiile în infrastructură, PNUD colaborează cu autoritățile publice locale pentru reducerea riscurilor de dezastre la nivel de comunitate. În satul Borogani, raionul Leova, femeile au devenit un pilon central al acestei schimbări. Sub conducerea primarei Elena Savițchi, cadrele didactice și activiștii civici au mobilizat locuitorii pentru a transforma colectarea selectivă a deșeurilor într-un efort comun.

Această inițiativă simplă, dar semnificativă, protejează ecosistemele locale și întărește coeziunea socială, demonstrând că reziliența începe la nivel local, prin solidaritate și implicare civică.

Femeile, în prima linie a adaptării la schimbările climatice

Analiza PNUD privind schimbările climatice și impactul asupra grupurilor vulnerabile arată că femeile sunt printre cele mai afectate de efectele secetei, inundațiilor și degradării solului. Ele se confruntă adesea cu limitări în accesul la terenuri, finanțare sau tehnologii moderne, ceea ce le reduce capacitatea de a-și proteja veniturile și gospodăriile.

Pentru a inversa această tendință, PNUD și partenerii săi implementează programe dedicate sprijinirii femeilor din mediul rural - de la granturi pentru cooperative conduse de femei, până la introducerea sistemelor de micro-irigare care reduc consumul de apă și sporesc reziliența agriculturii la schimbările climatice.

Un parteneriat pentru siguranța oamenilor și a mediului

Prin aceste inițiative, PNUD Moldova, împreună cu Suedia, Austria și Japonia, contribuie la creșterea gradului de pregătire al comunităților și la adaptarea țării la schimbările climatice, astfel încât oamenii să fie mai protejați, mai informați și mai capabili să răspundă eficient în fața dezastrelor.

Leova

 
Ultimele Știri
/ Acum 23 ore

MEC a lansat programul de formare a autorilor de manuale

/ Acum 23 ore

Examenul de calificare a experților judiciari se va desfășura în baza unor noi reguli

/ Acum 1 zi

În orașul Căușeni va fi construit un Centru modern al medicilor de familie

/ Acum 1 zi

Un bărbat, condamnat la închisoare pentru escrocherie. Acesta a prejudiciat victimele cu peste jumătate de milion de lei

/ Acum 1 zi

Numărul cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii, în descreștere cu 13%

/ Acum 1 zi

VIDEO // Șapte persoane, cercetate pentru spălarea banilor prin intermediul criptomonedelor. Veniturile ilicite ajung la peste 3 milioane de dolari

/ Acum 1 zi

Guvernul accelerează construcția centrelor de management al deșeurilor prin proceduri simplificate de expropriere

/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu: „Guvernul va propune Parlamentului încetarea stării de urgență”

/ Acum 1 zi

Membrii Cabinetului de miniștri au ținut un minut de reculegere în memoria lui Gheorghe Urschi

/ Acum 1 zi

FOTO // Acord de colaborare semnat la Copenhaga. OMS va oferi R. Moldova suport tehnic și expertiză în domeniul sănătății

/ Acum 1 zi

Peste 683 000 de investigații de înaltă performanță au fost finanțate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală

/ Acum 1 zi

Agenda evenimentelor, miercuri, 15 aprilie

/ Acum 1 zi

Ceas și lingouri din aur nedeclarate, depistate de vameși pe Aeroport

/ Acum 1 zi

Cer senin și maxime de până la +20 de grade Celsius, prognozate pentru miercuri