O expoziție aniversară a pictoriței Maria Saca-Răcilă a fost vernisată la Chișinău
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Artă al Moldovei a avut loc ieri inaugurarea expoziției personale de pictură și tapiserie a artistului plastic Maria Saca-Răcilă, Om Emerit, laureată a Premiului Național, la 80 de ani de la naștere, informează MOLDPRES.
Expoziția cuprinde 34 lucrări de pictură și 15 – de tapiserie.
În alocuțiunea sa, directorul instituției gazdă, Tudor Zbârnea a menționat că Maria Saca-Răcilă a realizat lucrări în arta tradiției, iar din anii ‘80 - lucrări de orientare modernă, foarte bine construite din punct de vedere stilistic și compozițional. ”Este o artistă care știe să găsească echilibrul în suprafețe foarte mari. În ultimii ani, ea și-a îngăduit să picteze pe dimensiuni medii, care sunt la fel de bine construite din punct de vedere al conceptului, fie că sunt motive simple precum naturile statice sau lucrări orientate către anumite simboluri universale. Acestea sunt tratate la fel de bine din punct de vedere compozițional, dar și cromatic și stilistic. Este o pictură de un rafinament excepțional”, a subliniat Tudor Zbârnea.
În context, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, Dumitru Bolboceanu, a afirmat că Maria Saca-Răcilă este o pictoriță care nu prea ne-a răsfățat cu expoziții personale. ”Este una dintre personalitățile marcante din arta plastică din R. Moldova. Prin lucrările sale, a promovat peste hotare arta plastică din țara noastră. Încă de la debutul său, ea a participat la expoziții din mai multe țări europene. Maria Saca-Răcilă este una dintre artistele care a pus baza tapiseriei contemporane. Atunci, în 1962, împreună cu Elena Rotaru, a reușit să expună o altfel de tapiserie, bazată pe tradițiile populare, pe arta covorului popular și a dat o viziune modernă tapiseriei. De acolo au început să apară alți artiști în acest domeniu. În prezent, mai mulți artiști tineri sunt inspirați din lucrările ei din anii ’60”, a accentuat Dumitru Bolboceanu. El i-a înmânat Mariei Saca-Răcilă medalia ”Mihai Grecu” a Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova, ”pentru promovarea valorilor intelectuale, artistice și morale”.
Potrivit criticului de artă Constantin Spânu, în lucrările sale Maria Saca-Răcilă s-a evidențiat în calitate de colorist de o rară sensibilitate cromatică. „Materialele plastice utilizate de autoare în diverse genuri ale creației (fie covor, goblen sau pictură) au fost în permanență mijlocul necesar de deschidere spirituală în fața lumii și o scară simbolică a ascensiunii Mariei Saca-Răcilă spre desăvârșire”, a remarcat Constantin Spânu.
Maria Saca-Răcilă s-a născut la 11 februarie 1941 în satul Drăgănești, județul Bălți. A studiat la Școala Republicană de Arte Plastice „I. Repin” din Chișinău, specialitatea Tapiserie Artistică (1955-1961). A realizat goblenuri pentru Teatrul „V. Alecsandri” din Bălți: „Vodă”, „Romeo şi Julieta”, „Masca” ş.a. A pictat pânzele: „Pasărea neagră”, „Primăvara”, „Clopoței”, „Sărbătoarea câmpului”, „Copilul vieții”, „La arat” etc. A participat la expoziții de grup din Bulgaria, Canada, Franța, Japonia, Polonia, SUA, Suedia, România, Rusia și din alte țări. Lucrările sale se regăsesc în colecțiile Muzeului Național de Artă al Moldovei, în colecții particulare din San Francisco (SUA), Toronto (Canada), Moscova ș.a. În 1987 i-a fost conferit titlul onorific „Om Emerit al Artelor din RSS Moldovenească”. În 1996 Maria Saca-Răcilă a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic” și în 1998 - cu Premiul Național.
Expoziția va fi deschisă până la 21 februarie.
Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc Acoperământul Maicii Domnului. Hram la Chişinău
Asociația moldovenilor din Portugalia „Miorița” a marcat 20 de ani de activitate printr-un concert aniversar
Ministrul Culturii, Dan Suruceanu, în vizită la Taraclia: Finanțarea proiectelor culturale și atragerea tinerilor în domeniu, printre subiectele discutate
Municipiul Cahul, singurul candidat la titlul de „Capitală Europeană a Culturii 2033” din Republica Moldova
VIDEO // „Grădina de sticlă”, aplaudată în Grecia. Spectacolul TNME a ajuns la publicul din Pireu
FOTO // Ministerul Culturii propune simplificarea procedurii de obținere a subvențiilor pentru mass-media
FOTO // Federico García Lorca, evocat la Chișinău
FOTO // Peste 4.000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc în Republica Moldova
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
FOTO // O pictură murală inspirată de tradiția horei moldovenești, inaugurată într-o localitate din Italia
FOTO // Turnul clopotniței din Vadul Rașcov, restaurat cu sprijinul UE și al PNUD. Monumentul a fost inaugurat după încheierea lucrărilor de conservare
Concert de gală la Chișinău, festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” ajunge la final
FOTO // „UNCOVERED”, noul spectacol al TNME despre culisele jurnalismului de investigație
FOTO // Bustul lui Grigore Vieru a fost inaugurat pe Aleea Clasicilor din Hâncești
FOTO // Tăieri ilegale în fondul forestier de stat, cu prejudiciul ce depășeşte un milion de lei
Expoziția „Fabricat în Moldova” va fi organizată în perioada 27-31 ianuarie 2027. Companiile pot depune dosarele de participare
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său
Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, poetul care a devenit un simbol al renașterii naționale
VIDEO // Două ATV-uri și un generator electric, furate dintr-un depozit. Un tânăr este cercetat penal
Un aragaz lăsat deschis a provocat o deflagrație într-o casă din Căinari
VIDEO // Ecstasy și hașiș de circa un milion de lei, depistate într-un colet provenit de peste hotarele țării. Un bărbat a fost reținut
VIDEO // Patru cetățeni străini riscă până la 15 ani de închisoare pentru contrabandă cu droguri
Republica Moldova are patru noi ambasadori. Decretele de numire, publicate în Monitorul Oficial
Accident tragic la Soroca. Un bărbat a murit după ce s-a izbit cu mașina într-un copac
Elevii din Moldova vor putea participa la 24 de olimpiade și concursuri republicane în 2027
FOTO // Romanul „Costul vieților noastre”, de Liuba Rusnac, lansat la Ambasada Republicii Moldova de la Viena
CFM a reluat importul de fier vechi pe calea ferată, după mai mulți ani de întrerupere
Cronica ARHIVELOR // Natalia Dadiani, principesa care a contribuit la dezvoltarea învățământului feminin din Basarabia
Patru întreprinderi de stat vor fi scoase din nou la privatizare, după ce nu au atras investitori
Compensațiile la energie ar putea ajunge la 670.000 de familii în această iarnă. Cererile urmează să fie depuse de pe 2 noiembrie