ro

 

Economie
13 Iulie, 2026 / 10:49
/ 25 Februarie, 2026

Autoritățile mobilizează companiile „Drumuri” după degradarea carosabilului: intervenții urgente și program amplu de reparații rutiere

Starea drumurilor naționale după sezonul rece a determinat convocarea unei ședințe operative la nivel înalt, prezidată de vicepremierul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Împreună cu conducerea Administrației de Stat a Drumurilor și directorul general al Agenției Proprietății Publice s-a discutat cu şefii celor 12 întreprinderi S.A. „Drumuri” măsurile urgente necesare pentru remedierea degradărilor apărute pe rețeaua rutieră, transmite MOLDPRES.

Întâlnirea a avut loc în contextul deteriorării accentuate a carosabilului provocate de temperaturile scăzute, ciclurile repetate îngheț-dezgheț și precipitațiile din perioada iernii, care au afectat atât drumurile naționale, cât și sectoarele cu trafic intens. Discuțiile au vizat evaluarea situației din teren, coordonarea intervențiilor pe timp de iarnă și stabilirea acțiunilor prioritare pentru siguranța circulației rutiere. Autoritățile au dispus mobilizarea completă a capacităților tehnice și umane ale întreprinderilor responsabile de întreținerea drumurilor.

„Printre măsurile urgente stabilite se numără intervenții rapide cu asfalt rece pentru eliminarea gropilor periculoase; prioritizarea lucrărilor în funcție de gradul de degradare și de intensitatea traficului; inventarierea și evaluarea tehnică detaliată a sectoarelor afectate; intervenții imediate pe tronsoanele cu risc ridicat pentru participanții la trafic”, indică Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale.

Responsabilii din domeniu au subliniat că aceste lucrări au rolul de a asigura circulația în condiții de siguranță până la începerea sezonului de reparații capitale.

„După stabilizarea condițiilor meteorologice, vor începe lucrări complexe de reparație și întreținere periodică. Acestea vor include frezarea porțiunilor degradate, aplicarea asfaltului la cald și reabilitarea sectoarelor considerate critice. Drumurile cu deteriorări majore urmează să fie incluse în programe de reparații capitale”, a estimat Vladimir Bolea.

Totodată, autoritățile au aprobat programul de întreținere pentru perioada de vară. Documentul prevede pregătirea utilajelor, plombarea sectoarelor afectate, curățarea pavilioanelor și alte activități de întreținere menite să asigure intervenții mai eficiente și transparente.

În cadrul ședinței a fost evidențiată și necesitatea reformării sistemului de administrare a drumurilor, inclusiv absorbția și reorganizarea celor 12 societăți pe acțiuni „Drumuri”, implementarea unor protocoale funcționale și planificarea riguroasă a lucrărilor.

Autoritățile susțin că obiectivul constă în crearea unui mecanism predictibil de intervenție și utilizarea eficientă a resurselor, astfel încât cetățenii să poată circula pe drumuri sigure, confortabile și bine întreținute.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

VIDEO // Patru grupări criminale destructurate și milioane de țigarete confiscate: bilanțul Serviciului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit cu produse de tutun

/ Acum 4 zile

Vehiculele și piesele auto vor trebui omologate înainte de a fi puse pe piață

/ Acum 5 zile

Republica Moldova va institui un regim prioritar de autorizare pentru proiectele energetice de interes strategic, pentru a dezvolta mai rapid interconectările cu UE

/ Acum 5 zile

Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice

/ Acum 5 zile

Încasările la impozitul pe venit din chiria imobilelor, în creștere cu circa 32 la sută în prima jumătate a anului curent

/ Acum 5 zile

Leul se apreciază față de euro și dolar

/ Acum 5 zile

Costuri de bază și tarife pentru mai mulți operatori din sectoarele apă și gaze naturale, aprobate de ANRE

/ Acum 5 zile

Facturile la gaz pentru consumul din iunie vor fi emise în prima parte a lunii august. Energocom trece la propriul sistem de procesare a plăților

/ Acum 5 zile

Forumul de afaceri Moldova – India, organizat pe 20 iulie, în contextul vizitei la Chișinău a președintei Indiei, Droupadi Murmu

/ Acum 5 zile

Peste 20 de miliarde de lei, colectate de Serviciul Vamal la buget, în șase luni din anul curent

/ Acum 5 zile

Modernizarea căii ferate din Republica Moldova, discutată la Tokyo cu oficialii japonezi

/ Acum 6 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor

/ Acum 6 zile

Prejudicii de peste un milion de lei și 27 de victime ale escrocheriilor, în doar trei zile

/ Acum 6 zile

Energocom a început pregătirile pentru sezonul rece 2026–2027 prin rezervarea capacităților de transport al gazelor