ro

 

Economie
19 Mai, 2026 / 15:55
/ 07 Mai, 2025

Consumul de gaze naturale a scăzut cu 47 la sută în aprilie

În luna aprilie curent, au fost consumate 49,3 milioane de metri cubi de gaze naturale, volumul fiind cu 47,3 la sută mai mic decât în luna martie 2025 și cu 67,7 la sută mai mare decât în luna aprilie a anului trecut, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Moldovagaz, nivelul de achitare a consumului de gaze naturale pentru volumul furnizat la data de 30 aprilie 2025 se ridică la 97,6%, constituind 5,319 miliarde de lei.

Mai exact, până la 30 aprilie, consumatorii casnici au achitat 95,5% din sumele facturate în anul 2025. În cazul consumatorilor non-casnici, ponderea transferurilor a fost de 97,7%. Întreprinderile din sectorul energetic și termic din țară au achitat facturile în proporție de 100%.

În perioada de referință, de la rețeaua de distribuție a gazelor naturale au fost deconectate 415 unități de consum, din cauza unor datorii de 2,857 milioane de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 4 zile

Peste 300 de branduri din industria alimentară din șase state participă la Expoziția HORECA EXPO 2026

/ Acum 5 zile

AND cere intervenții mai rapide pentru repararea gropilor de pe drumurile naționale

/ Acum 5 zile

BNM: Rata anuală a inflației va avea o tendință ascendentă pe parcursul anului curent, iar ulterior va scădea

/ Acum 5 zile

Ministrul Dorin Junghietu, la Atena: „Republica Moldova se află într-un amplu proces de transformare a sistemului energetic”

/ Acum 5 zile

Oportunitățile de investiții în Republica Moldova, prezentate la o conferință internațională dedicată industriei automotive

/ Acum 5 zile

Curtea de Conturi va avea mai multă autonomie financiară

/ Acum 5 zile

Republica Moldova și Ucraina au parafat noi certificate sanitar-veterinare pentru carne de pasăre și furaje

/ Acum 5 zile

Amenzi de 485 de mii de lei aplicate de Fisc pentru activitate ilicită de întreprinzător

/ Acum 5 zile

Moneda unică europeană își continuă ieftinirea

/ Acum 6 zile

Ministrul Dorin Junghietu a participat la reuniunea TTE de la Nicosia: „Securitatea energetică trebuie gestionată printr-o coordonare strânsă la nivel regional”

/ Acum 6 zile

Republica Moldova crește continuu capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile. Fotovoltaicele domină clasamentul

/ Acum 6 zile

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Inflația este determinată de evoluțiile externe, în special conflictul din Orientul Mijlociu”

/ Acum 6 zile

Curtea de Conturi ar putea avea mai multă autonomie financiară