ro

 

Economie
19 Aprilie, 2026 / 14:35
/ 21 Septembrie, 2025

Începând cu ziua de luni, șoferii camioanelor se vor putea programa online pentru traversarea frontierei prin postul vamal Leușeni

Serviciul Vamal extinde, în regim pilot, programarea electronică a camioanelor la postul vamal de frontieră Leușeni. Astfel, începând cu data de 22 septembrie curent, ora 08:00, atât camioanele încărcate cu marfă, cât și cele fără marfă, care intenționează să traverseze frontiera pe sensul de ieșire din țară, urmează să se programeze în rândul electronic prin Sistemul Informațional BQS, comunică MOLDPRES.

Potrivit autorității vamale, transportatorii vor putea selecta din timp ora dorită pentru traversare, iar cu 30 de minute înainte de intervalul rezervat aceștia trebuie să se prezinte în parcarea special amenajată, aflată la 7 kilometri înainte de postul vamal Leușeni, pe partea stângă a traseului, locație semnalizată printr-un panou informativ.

Ulterior, după ce apare confirmarea pe ecran că mijlocul de transport poate continua deplasarea, camionul părăsește parcarea și se îndreaptă spre controlul vamal. Pe durata perioadei de pilotare, staționarea în parcarea dedicată nu va presupune costuri pentru transportatori.

La efectuarea rezervării, transportatorii pot selecta categoria corespunzătoare tipului de transport: fără marfă, cu marfă perisabilă, transport ce aparține unui operator economic cu statut AEO sau transport de mărfuri generale. În baza acestor criterii, sistemul automatizat, fără intervenția factorului uman, repartizează camioanele în rândul electronic, ținând cont de timpul de traversare specific fiecărei categorii și de statutul transportatorului.

Prin extinderea acestui mecanism la postul vamal de frontieră Leușeni, Serviciul Vamal își propune să ofere transportatorilor un proces modernizat, sigur și previzibil, contribuind la diminuarea aglomerației, la utilizarea eficientă a resurselor de către operatori și la fluidizarea comerțului internațional.

„Extinderea programării electronice la postul Leușeni reprezintă un pas important în modernizarea activității vamale. Sistemul aduce ordine, transparență și condiții egale pentru toți transportatorii, iar respectarea regulilor va asigura eficiența traversării frontierei”, a afirmat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.

BQS este o soluție digitală inovatoare care oferă transportatorilor rutieri de mărfuri posibilitatea de a-și programa din timp traversarea frontierei la tranzitarea sau ieșirea din Republica Moldova. Platforma online este administrată de Serviciul Vamal și este conectată la infrastructura fizică a posturilor vamale de frontieră, ceea ce permite gestionarea automatizată a fluxurilor de transport. Sistemul este disponibil pe desktop la adresa bqs.customs.gov.md, precum și în formă de aplicație mobilă prin App Store și Google Play.

Infrastructura fizică a sistemului include echipamente electronice în posturile vamale de frontieră – monitoare informative, bariere automatizate, echipamente ANPR pentru citirea numerelor de înmatriculare – sincronizate cu platforma online și menite să asigure fluidizarea procesului de traversare.

La data de 30 ianuarie 2025, sistemul a fost lansat pentru testare la postul vamal de frontieră Costești, unde și-a demonstrat eficiența. Până în prezent, peste 4 200 de camioane au traversat frontiera pe sensul de ieșire din țară în baza rezervărilor efectuate prin BQS.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

DOC // Republica Moldova a actualizat Programul național de facilitare a transporturilor aeriene

/ Acum 3 zile

Reguli noi pentru acordarea creditelor de consum: limite clare pentru costurile suportate de consumatori și plafoane exprese pentru penalități

/ Acum 3 zile

Curs valutar anunțat de BNM: dolarul se apreciază ușor, iar euro își menține valoarea

/ Acum 3 zile

BNM discută cu FMI și Banca Mondială despre stabilitatea economică și planuri de dezvoltare

/ Acum 3 zile

VIDEO // Guvernul a transmis terenul necesar pentru continuarea lucrărilor la podul peste Prut de la Ungheni, care unește Republica Moldova și România

/ Acum 3 zile

Controale sporite la frontieră pentru produsele de origine animală importate, aprobate de Guvern

/ Acum 3 zile

Japonia sprijină Republica Moldova în dotarea CFM cu echipamente moderne și vehicule de întreținere

/ Acum 3 zile

Republica Moldova se desprinde de normele aeronautice ale CSI pentru a accelera integrarea în spațiul aerian european

/ Acum 4 zile

Guvernatoarea BNM, la Washington: „Contăm pe sprijinul FMI pentru a consolida un sector financiar rezilient, capabil să atragă investiții și să sprijine dezvoltarea economică”

/ Acum 4 zile

Un nou serviciu disponibil prin EVO: autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor este accesibilă în format digital

/ Acum 4 zile

Stocurile de benzină și motorină, în creștere. 33 de mii de tone de carburanți, importate în ultimele zile

/ Acum 4 zile

Încasări mai mari din impozitul pentru chirii: 28 de milioane de lei acumulate la buget timp de trei luni

/ Acum 4 zile

O nouă scădere a prețurilor la carburanți: motorina se ieftinește cu aproape un leu

/ Acum 4 zile

FOTO // Echipele de intervenție pentru reparația drumurilor naționale, mobilizate în mai multe raioane ale țării

 


 
/ Acum 20 ore

FOTO // Învingătorii Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română au fost premiați în cadrul unei ceremonii festive

/ Acum 20 ore

FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, întrevedere cu omologul său lituanian, Robertas Kaunas, la Vilnius. Securitatea națională și reziliența instituțională, pe agendă

/ Acum 20 ore

FOTO // Spectacol emoționant în memoria victimelor foametei din 1946-1947. Actorii trupei „TeatrUngheni” au redat pe scenă istoria tragică a poporului nostru

/ Acum 21 ore

Speakerul Igor Grosu, despre foametea organizată din anii 1946–1947: „Una dintre cele mai dureroase tragedii din istoria noastră”

/ Acum 22 ore

Iranul reimpune un „control strict” asupra Strâmtorii Ormuz din cauza blocadei americane

/ Acum 22 ore

Experții Centrului de Medicină Legală au prelevat probe biologice de la minora din Râșcani. Analizele de laborator, în proces de investigare

/ Acum 23 ore

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Toți consumatorii afectați de deconectările electrice au fost realimentați cu energie prin circuite alternative”

/ Acum 23 ore

Institutul Mamei și Copilului, despre starea minorei din Râșcani: „Este conștientă, în stare satisfăcătoare și cooperează cu echipa medicală”

/ Acum 1 zi

Mai multe localități din Nisporeni, Fălești, Hâncești și Ungheni, deconectate de la energia electrică. Ministrul Dorin Junghietu anunță conectarea liniei de 110kV, în regim insularizat

/ Acum 1 zi

Poliția semnalează imixtiuni în investigarea dispariției adolescentei din Râșcani: „Cazul a ajuns de rezonanță publică fiind bazat pe date eronate”

Vezi mai multe