Investiție de peste 290 de milioane de lei la Bălți: O hală abandonată va fi transformată într-o fabrică modernă de produse alimentare
La Bălți, a fost semnat astăzi cel de-al cincilea acord de ajutor de stat pentru investiții industriale, marcând o etapă importantă în dezvoltarea economică a regiunii. Compania ELECTROTEHNICA va transforma o hală industrială abandonată într-o fabrică modernă de produse alimentare, una dintre cele mai mari investiții private din ultimii ani în nordul Republicii Moldova, comunică MOLDPRES.
Valoarea totală a investiției depășește 290 de milioane de lei, iar proiectul este susținut de Guvern printr-un ajutor de stat în valoare de 173,8 milioane de lei, sub formă de grant nerambursabil și facilități fiscale.
Noua fabrică va genera cel puțin 319 locuri de muncă, va folosi tehnologie de ultimă generație și ingrediente locale, iar produsele vor fi fabricate în Moldova, contribuind astfel la consolidarea sectorului agroalimentar autohton.
Autoritățile susțin că această investiție demonstrează că Moldova devine un teren tot mai atractiv pentru investitorii serioși, cu proiecte sustenabile și impact real asupra economiei naționale. Totodată, inițiativa confirmă potențialul industrial al municipiului Bălți, care își consolidează statutul de pol de dezvoltare economică regională.
Republica Moldova s-ar putea confrunta cu dificultăți în asigurarea energiei electrice. Dorin Junghietu: „Există riscul să nu avem suficientă energie”
„Moldova este deschisă pentru afaceri. Și momentul este acum” — mesajul transmis de Maia Sandu la forumul economic de la Bratislava
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile pentru consolidarea securității energetice și protecția infrastructurii critice
Peste 44 de mii de contoare inteligente pentru electricitate, instalate în gospodăriile din țară
ANTA cheamă operatorii la colaborare pentru asigurarea stabilității serviciilor de transport rutier de persoane
Noi reguli pentru comercializarea motorinei: decizia aprobată de Guvern
VIDEO // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Mai mult de jumătate din cursele regulate de pasageri nu sunt efectuate în prezent”
Mecanismul de stabilire a prețurilor la carburanți va fi modificat pe durata stării de urgență
VIDEO // Tarifele pentru transportul rutier, ajustate temporar prin decizie de Guvern
Facilități pentru antreprenori: sancțiuni reduse și reguli noi în achizițiile publice
Energocom: Necesarul de energie electrică pentru ziua de joi este acoperit integral
SFS: Cota TVA în sectorul HoReCa rămâne neschimbată în perioada stării de urgență
Republica Moldova va beneficia de sprijin pentru a reduce riscurile de deficit sau de criză energetică
Portul Liber Giurgiulești devine obiectiv strategic și primește noi facilități pentru investitori
Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic pot beneficia de sprijin financiar pentru realizarea proiectelor de consolidare a comunităților școlare
În Republica Moldova a fost instituită Ziua Judecătorului
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept
Peste 176 de mii de persoane au beneficiat în luna februarie de medicamente și dispozitive medicale compensate
Consumul de energie electrică a scăzut joi cu 3%. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Este un rezultat important al eforturilor tuturor consumatorilor din țară”
Sesiune de informare privind Apelul URBACT Rețele de Acțiune
VIDEO // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Solidaritatea partenerilor europeni ne ajută să depășim crizele energetice”
Stadiul proiectelor de apă și sanitaţie, analizat de Ministerul Infrastructurii și Banca Mondială
Sentință de achitare într-un dosar complex de abuz în serviciu, atacată de Procuratura Anticorupție
Mitropolitul Basarabiei, Petru: „Actul Unirii din 1918 a fost posibil datorită credinței, conștiinței naționale și unității spirituale”
FOTO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a avut o întrevedere cu omologul său slovac, Robert Kaliňák. Securitatea regională și sporirea rezilienței naționale, pe agendă
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Economiei al României, Irineu Darău
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea Teatrului „Alexie Mateevici”, Elena Frunze-Hatman: „Publicul își dorește să se regăsească în ceea ce vede pe scenă”
Circa 70 mii de cetățeni sunt așteptați la urnele de vot în cadrul alegerilor locale noi și a referendumurilor locale din 17 mai
UE oferă sprijin suplimentar pentru reforma justiției din Republica Moldova
CNAM a achitat în totalitate serviciile medicale oferite de prestatori în luna februarie