ro

 

Economie
26 Martie, 2026 / 08:56
/ 21 August, 2025

Micii antreprenori din agricultură pot accesa până la 150 mii de euro pentru investiții în procesare

Fermierii și întreprinderile mici pot accesa finanțări de până la 150 mii de euro pentru procesarea, ambalarea și depozitarea produselor agricole. Creditele acoperă până la 90% din valoarea proiectului, cu o contribuție minimă de 10%, și se rambursează în maximum 8 ani, inclusiv o perioadă de grație de 4 ani, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA), micile și micro-întreprinderi din domeniul agroprocesării pot accesa acum finanțări în condiții preferențiale prin proiectul „Îmbunătățirea capacităților pentru transformarea zonei rurale”, implementat de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (IFAD).

„Valoarea maximă a creditului este de 150.000 de euro, cu o acoperire până la 90% din valoarea proiectului. Termenul este până la 8 ani, cu perioadă de grație de până la 4 ani şi o contribuție proprie de minim 10%. Activitățile eligibile sunt procesare, calibrare, ambalare și etichetare produse agricole (fructe, legume, struguri de masă, pomușoare, plante medicinale și aromatice); construcția de depozite agricole și camere frigorifice; implementarea energiei regenerabile pentru activități post-recoltare”, explică MAIA.

Beneficiarii vor avea mai multe avantaje cum ar fi scutiri de TVA și facilități vamale; dobândă avantajoasă și comisioane limitate; posibilitatea de a investi atât în mijloace fixe, cât și în capital circulant.

„Prin aceste investiții, antreprenorii din agricultură pot valorifica mai eficient producția locală, pot crea locuri de muncă și pot aduce valoare adăugată produselor moldovenești”, rezumă Ministerul Agriculturii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”

/ Acum 1 zi

Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”

/ Acum 1 zi

Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026

/ Acum 1 zi

Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor

/ Acum 1 zi

Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale

/ Acum 2 zile

Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina

/ Acum 2 zile

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei

/ Acum 2 zile

Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia

/ Acum 2 zile

ANTA preia modele moderne de gestionare a drumurilor de la partenerii din România

/ Acum 2 zile

Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru motorina utilizată în lucrările de primăvară”