Ministerul Economiei a apreciat parcurile industriale drept un motor de creştere economică la nivel regional
Chişinău, 8 mai /MOLDPRES/. Parcurile Industriale au devenit „un motor de creştere economică la nivel regional şi un generator de mii de locuri de muncă cu salarii competitive”, apreciază Ministerul Economiei. În patru ani de activitate, în parcurile industriale au fost investite peste 317 milioane de lei, iar cifra de afaceri s-a ridicat la 791 milioane de lei, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al Ministerului Economiei.
“Putem afirma cu certitudine că Parcurile Industriale din Moldova reprezintă un succes vizibil. La doar patru ani de la deschiderea primului parc, acestea şi-au demonstrat sustenabilitatea şi o dinamică încurajatoare”, a declarat ieri viceministrul Economiei, Tudor Copaci, în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţii acestor unităţi industriale. Oficialul s-a referit în context la parcurile industriale din Chişinău, Bălţi, Străşeni, Edineţ.
Potrivit raportului prezentat, în anul trecut parcurile industriale au înregistrat o creştere a veniturilor din vînzări cu 17,3 la sută faţă de anul precedent, pînă la 452,5 milioane de lei. Ministerul se așteaptă ca această tendință de creștere să fie menținută și în acest an, prin dezvoltarea infrastructurii parcurilor industriale existente, acordarea facilităților fiscale după perfecționarea cadrului normativ cu privire la acestea.
Recent, a fost remis Guvernului spre aprobare proiectul cu privire la acordarea titlului de parc industrial SRL „Sud Invest Company”, care va crea și administra Parcul Industrial Cahul. Parcul va fi înfiinţat în baza activelor fostei fabrici de brînzeturi. În prezent în Republica Moldova funcţionează opt parcuri industriale.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)
Plafonul de capacitate individuală pentru instalațiile fotovoltaice ale prosumatorilor casnici a fost majorat
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
Republica Moldova va putea accesa Rezerva de securitate cibernetică a Uniunii Europene
Noi reguli pentru desfășurarea achizițiilor publice, aprobate de Guvern
Daniel Vodă: „Garanția de stat acordată pentru Energocom este o decizie strategică și responsabilă, pentru a ne asigura că întreprinderea cumpără gaz suficient și la preț avantajos”
Guvernul exclude obligativitatea plăcilor cu numere de înmatriculare galbene pentru transportul rutier de persoane
Executivul a alocat suplimentar din bugetul de stat către autoritățile locale circa 174,5 milioane de lei pentru salarizarea în sectorul bugetar
Fondul rutier a fost majorat cu un miliard de lei. Guvernul a decis cum vor fi utilizați banii
Energocom va contracta un împrumut de 400 de mln de euro de la BERD pentru asigurarea continuității achizițiilor de resurse energetice
Oleg Serebrian: „EUBAM are un rol esenţial în asigurarea securității tronsonului transnistrean al frontierei moldo-ucrainene”
Un liceu din Criuleni, modernizat cu sprijinul UE şi PNUD: laboratoare noi, digitalizare, dezvoltarea pedagogilor şi transport şcolar
Planul de Creștere și integrarea în UE, discutate la Ministerul Agriculturii împreună cu sectorul asociativ
Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu Roxana Mînzatu, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Populare Chineze, Yan Wenbin
Educația și bunăstarea cetățenilor, în centrul discuțiilor dintre Președinta Maia Sandu și Vicepreședinta Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Într-o localitate din raionul Glodeni va fi finalizat apeductul, cu sprijinul Guvernului #MoldovaPoate
Premierul Dorin Recean: „Guvernul a reușit, în ultimii ani, să vină cu măsuri sociale importante, pentru a fi alături de cetățeni”
Fiscul a acumulat 1,5 miliarde de lei la buget timp de o săptămână
În ultima săptămână, echipele de asistență medicală urgentă au efectuat peste 14 500 de intervenții
Rusia și Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri
Circa 1 000 de absolvenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” vor depune jurământul medicului și farmacistului
Conducătorii auto şi managerii de transport sunt invitați să se expună privind eficiența procesului de atestare profesională
Germania avertizează Rusia să nu exploateze cel de-al Doilea Război Mondial și să nu distorsioneze istoria
Tineri artiști din opt țări, premiați la Gala Laureaților Concursului Internațional „Maria Cebotari”
La Chișinău a fost lansat dialogul la nivel înalt dintre Republica Moldova și UE în domeniul protecției sociale și educației