ro
Economie
09 Iunie, 2025 / 23:17
/ Acum 6 ore

Fiscul a acumulat 1,5 miliarde de lei la buget timp de o săptămână

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a acumulat săptămâna trecută la buget circa 1,5 miliarde de lei, transmite MOLDPRES.

Angajații SFS au efectuat 240 de vizite fiscale la 204 contribuabili. Totodată, au fost emise 99 de decizii în cazuri de încălcare a legislației, fiind calculate obligații suplimentare la buget de 5,28 milioane de lei.

De asemenea, în perioada 26–30 mai au fost întocmite 87 de procese verbale cu privire la contravenții și aplicate amenzi de 118 mii lei.

Potrivit SFS, de la contribuabili restanțieri au fost încasate 39,52 milioane de lei, iar din comercializarea bunurilor confiscate au fost transferate 66,70 mii lei.