Ministrul Energiei anunță când ar putea să scadă prețurile carburanților la pompă
Scăderea cotațiilor țițeiului la nivel internațional va produce o ieftinire a carburanților în țara noastră, însă acest lucru va fi resimțit la pompă „peste o săptămână sau două” dacă tendința se va menține. Despre acest lucru a anunțat astăzi ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul evoluțiilor internaționale a prețurilor la resurse energetice determinate de armistițiul anunțat în Orientul Mijlociu, transmite MOLDPRES.
Șeful de la Energie a subliniat că dacă prețul la țiței se va menține sub 100 de dolari, atunci într-o săptămână – două cetățenii vor resimți această scădere la pompă.
„Dacă se va menține prețul la țiței - și asta e o analiză grosieră, preliminară - dacă prețul se va menține la țiței sub 100 de dolari, eventual într-o săptămână, două ar trebui să se resimtă această scădere inclusiv la pompă, pentru că rafinăriile procesează încă țițeiul cel scump pe care l-au achiziționat. Pentru că da, noi vedeam 110-115 dolari pe bursă, dar prețul real cu care țițeiul ajunge în rafinărie era aproximativ de 140-150 de dolari barilul. De aceea spun că eventual, dacă noi vom observa o scădere, dacă se menține această cotație a țițeiului sub o sută de dolari, eventual într-o săptămână, două, ar trebui și consumatorii să resimtă la pompă”, a afirmat Dorin Junghietu.
Totodată, oficialul a accentuat că acest armistițiu trebuie privit „cu o doză de precauție”.
„Acest armistițiu totuși trebuie tratat cu o doză de precauție, pentru că da, s-au acordat acele două săptămâni, dar a fost și un element important la care trebuie să atragem atenția. Ministerul de Externe al Iranului a menționat două lucruri importante. A spus că eventual trecerile prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să fie aprobate de către armata Iranului și la fel, în limita capacităților tehnice disponibile. De aceea spunem că trebuie să evaluăm cu precauție”, a spus ministrul Energiei.
Potrivit oficialului, piețele internaționale au reacționat practic imediat la decizia armistițiului, iar prețul petrolului a scăzut sub o sută de dolari, însă acest lucru nu înseamnă că țițeiul ajunge la procesatori, la rafinării, cu același preț.
„Da, piețele internaționale au reacționat practic imediat. Am observat acea scădere a prețului Brent și a prețului petrolului sub o sută de dolari, dar asta nu înseamnă că țițeiul ajunge la procesatori, la rafinării, cu acest preț. Sunt costuri de transport, costuri logistice, prime de asigurare”, a spus Junghietu.
Sesiunea de tranzacționare de astăzi a debutat cu o scădere accentuată a cotațiilor petrolului Brent, care, la momentul actual, se tranzacționează la nivelul de aproximativ 94 USD/baril, înregistrând o reducere de circa 14%. Scăderea are loc în urma anunțului făcut în cursul nopții privind încetarea ostilităților din regiunea Golfului Persic pentru o perioadă de două săptămâni, precum și a acceptului Iranului de a redeschide traficul prin Strâmtoarea Ormuz.
Agenția Națională de reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat că produsele petroliere derivate nu au resimțit încă efectele acestor evoluții, în condițiile în care Bursa de la Londra era deja închisă la momentul apariției informațiilor privind armistițiul.
Astfel, potrivit ANRE, cotațiile de azi incluse în calculul prețului maximal la benzină și motorină pentru ziua de mâine continuă să fie ridicate, fiind influențate de nivelurile înregistrate în ultimele sesiuni de tranzacționare, precum și de perioada sărbătorilor pascale din Europa.
Progresele atinse de Republica Moldova în consolidarea securității energetice, prezentate de Dorin Junghietu la un forum internațional, desfășurat la Atena
Republica Moldova va putea dezvolta mai rapid interconectările energetice cu UE: proiectele de interes strategic vor fi autorizate în regim prioritar
Trafic aerian în creștere pe Aeroportul Internațional Chișinău: peste 700 de mii de pasageri deserviți în luna iunie
Trafic mai sigur pe drumul R3: au fost finalizate lucrările dintre Hâncești și Bozieni
Republica Moldova modernizează cadrul normativ privind garanțiile financiare, în corespundere cu legislația UE
Euro se ieftinește, iar cotația dolarului crește ușor
Volum record de energie electrică tranzacționată pe bursă în ultimele zile
Experiența Japoniei în transportul feroviar de marfă, analizată de echipa MIDR și Calea Ferată a R. Moldovei
Securitatea rețelelor de transport din regiunea Dunării, discutată de R. Moldova și partenerii europeni
Ministerul Energiei: noile reguli ale pieței energiei electrice creează condițiile pentru următoarea etapă de dezvoltare a sectorului
VIDEO // Patru grupări criminale destructurate și milioane de țigarete confiscate: bilanțul Serviciului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit cu produse de tutun
Vehiculele și piesele auto vor trebui omologate înainte de a fi puse pe piață
Republica Moldova va institui un regim prioritar de autorizare pentru proiectele energetice de interes strategic, pentru a dezvolta mai rapid interconectările cu UE
Ministrul Dorin Junghietu va participa la unul dintre cele mai importante forumuri internaționale dedicate geopoliticii, economiei și securității energetice
Republica Moldova și Macedonia de Nord vor consolida cooperarea în domeniul administrației
VIDEO // Progresele Republicii Moldova în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, prezentate de secretarul general al Guvernului la Forumul ONU
ARMENPRESS: Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot” din Erevan a debutat cu 90 de filme din 40 de țări
VIDEO // Ce este „Clusterul 6” în negocierile cu UE și cum va proteja Republica Moldova de amenințările externe, aducând noi oportunități comerciale
Ministrul Dorin Junghietu a verificat lucrările din Stația Electrică Chișinău: „Suntem într-o etapă decisivă”
Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană
Escrocii și-au schimbat tacticile: patru fraude au provocat pagube de jumătate de milion de lei, iar alte 110 tentative au fost dejucate
Cod galben de ploi, grindină și vijelii în nordul și centrul țării
Rada Supremă de la Kiev a aprobat demisia premierului Iulia Sviridenko
Investiții în infrastructura de cercetare în universități: trei instituții vor implementa proiecte cu o finanțare de 9,25 de milioane de euro
Ucraina a lovit în zona Mării Azov 116 nave rusești în 9 zile
VIDEO // Cristina Gherasimov anunță programul celei de-a treia Conferințe Interguvernamentale Moldova–UE de la Bruxelles
Premierul Interimar, Eugeniu Osmochescu, în dialog cu Gert Jan Koopman, Director General pentru Extindere și Vecinătatea Estică al Comisiei Europene
R. Moldova deschide negocierile pentru Clusterul „Relații externe”. Mihai Popșoi: „Continuăm să muncim pentru a face parte din marea familie europeană”
Consolidarea capacităților instituționale în domeniul gestionării fondurilor europene
Venituri de peste 41 de milioane de lei înregistrate de antreprenorii independenți în luna iunie