Piscicultorii, consultați în elaborarea Programului Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026–2030
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a organizat o reuniune consultativă cu reprezentanții sectorului piscicol, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul Programului Strategic al Sectorului de Acvacultură pentru anii 2026–2030, document care stabilește direcțiile prioritare pentru dezvoltarea durabilă și competitivă a acvaculturii în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Potrivit MAIA, Programul urmărește modernizarea fermelor piscicole, eficientizarea colaborării dintre instituțiile publice și producători, precum și implementarea unor practici conforme standardelor de mediu. Printre obiectivele strategice se numără extinderea suprafețelor utilizate în acvacultură cu 35% până la sfârșitul anului 2027 și reabilitarea a cel puțin 25% dintre bazinele aflate în stare degradată până în 2028.
Documentul include și măsuri pentru consolidarea fondului genetic piscicol, prin restabilirea a două pepiniere piscicole și utilizarea materialului genetic certificat în minimum 30% dintre fermele piscicole până în 2028.
Un capitol distinct este dedicat dezvoltării industriei de procesare a produselor de acvacultură. Conform estimărilor, până la finele anului 2028, numărul întreprinderilor autorizate și modernizate ar urma să crească cu 25%, ceea ce ar duce la o majorare cu cel puțin 30% a valorii produselor locale pe piața internă. Totodată, Programul prevede crearea unui cadru organizat al pieței piscicole, prin recunoașterea a două organizații de producători și a unei organizații interprofesionale până în 2027.
Secretarul de Stat Iurie Scripnic a subliniat, în cadrul reuniunii, importanța parteneriatului public-privat în dezvoltarea sustenabilă a sectorului.
„Ministerul Agriculturii are rolul de promotor de politici, dar succesul implementării depinde de cooperarea cu fermierii și asociațiile de profil”, a menționat acesta.
Elaborarea Programului Strategic 2026–2030 face parte din procesul de aliniere la standardele europene de mediu și siguranță alimentară, urmărind totodată creșterea competitivității produselor piscicole autohtone pe piața internă și externă.
Republica Moldova preia modelul lituanian pentru digitalizarea circuitului medicamentelor veterinare
Leul se depreciază față de euro și dolar
Republica Moldova va avea un sistem digital pentru emiterea certificatelor de performanță energetică a clădirilor
Vinurile Moldovei cuceresc America de Nord: 46 de medalii la Sélections Mondiales des Vins 2025 de la Montréal
Parlamentul European propune o creștere de 25 de milioane de euro pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul UE pentru anul 2026
O gospodărie din raionul Șoldănești devine complex zootehnic modern, cu susținerea Băncii Mondiale
BNM a intervenit în septembrie pe piața interbancară locală prin vânzări nete de 4 milioane de euro
Banca Mondială acordă un grant de 7,9 milioane de dolari pentru restaurarea ecosistemelor din Republica Moldova
Solul sănătos, cheia supraviețuirii climatice: un raport global avertizează guvernele asupra vitalității solurilor
Un tânăr din regiunea transnistreană este cercetat pentru implicarea în cazuri de escrocherie cu date bancare. Prejudiciul ajunge la peste 168 000 de lei
DOC // Directorul CNA, Alexandr Pînzari, a primit gradul special de general-locotenent
Vicepremierul Vladimir Bolea: „Angajații CFM își primesc lunar salariile, iar restanțele pentru lunile anterioare s-au redus”
Igor Grosu, despre eventualitatea evaluarii avocaților: „Unii au ajutat la tergiversarea proceselor. Breasla are nevoie de curățare”
Președinta Maia Sandu a conferit distincții de stat mai multor scriitori și critici literari
Vârsta medie a deputaților din noul Parlament este de 48 de ani
Republica Moldova nu va fi afectată de sancțiunile impuse unor companii petroliere rusești, susține speakerul Igor Grosu
Investiții record în infrastructură în ultimii ani. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Acest mandat a fost despre fapte, nu promisiuni”
VIDEO // Contrabandă la Lipcani. Peste 1, 8 milioane de țigarete ascunse urmau să ajungă la București
Președinta Maia Sandu l-a desemnat pe Alexandru Munteanu în calitate de candidat la funcția de Prim-ministru al Republicii Moldova
MAE anunță o operațiune de evacuare a cetățenilor din Fâșia Gaza, cu sprijin internațional
Peste 40 de misiuni diplomatice și consulare au fost dotate cu echipamente pentru prelevarea datelor biometrice
Mihai Popșoi: „Republica Moldova are astăzi mai mulți prieteni ca niciodată” . Vicepremierul în exercițiu a prezent un bilanț al activității MAE
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, l-a felicitat pe Igor Grosu cu prilejul realegerii în funcția de președinte al Parlamentului: „Am transmis întreg sprijinul României pentru continuarea parcursului european al R. Moldova”
Patru sate din Turcia, desemnate de ONU printre cele mai bune destinații turistice rurale ale anului 2025
Piscicultorii, consultați în elaborarea Programului Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026–2030