ro

 

Economie
13 Octombrie, 2026 / 03:37
/ 02 Mai, 2023

Premierul Dorin Recean a anunțat lansarea Programului de încurajare a investițiilor 373

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 2 mai. /MOLDPRES/. Premierul Dorin Recean a anunțat astăzi lansarea Programului de încurajare a investițiilor 373, prin care antreprenorii care vor să investească în afacerile lor vor putea să beneficieze de compensarea dobânzii la credite. Acesta va fi disponibil începând cu data de 1 iunie curent, informează MOLDPRES.

Programul este anunțat drept o măsură ce va facilita accesul la finanțare și un ajutor pentru mediul de afaceri să se dezvolte și să creeze locuri noi de muncă. Programul 373 a fost creat special pentru a oferi IMM-urilor acces rapid și simplu la finanțare, astfel încât acestea să poată investi în dezvoltarea afacerilor lor și să se extindă.

„Anunț lansarea Programului 373. Acesta este un număr cunoscut ca și cod de țară. Cifra 3 vine de la rata dobânzii de 3 la sută pentru creditele în valută străină. Cifra 7 vine de la rata dobânzii la creditele în lei. Ultima cifră de 3 vine de la perioada maximă de grație pentru un credit cu o maturitate de până la 7 ani. Diferența dintre rata dobânzii de pe piață și acest plafon fie de 3 la sută în valută, fie de 7 la suta în lei - va fi subventionată de către Guvern. De exemplu, astăzi rata dobânzii comerciale pentru creditele de până la cinci ani este de aproximativ 13 la sută. Iată diferența între 13 la sută care există astăzi și 7 la sută - acest plafon din program - va fi subvenționată de Guvern. Un alt exemplu privind rata dobânzii la creditele în euro sau dolari. Astăzi rata medie este de 5,5 și Guvernul va subvenționa diferența dintre 5,5 și 3 la sută. Cum funcționează programul? Vreau să fac o investiție și am nevoie de resurse financiare. Depun dosarul, pot primi un credit cu maturitatea de până la 7 ani cu o perioadă de grație de până la 3 ani. Voi plăti o rată maximă a dobânzii în lei de 7 la sută sau în valută de 3 la sută, iar diferența dintre dobânda de pe piață și aceste 3 sau 7 la sută o va acoperi Guvernul din fondul FACEM”, a specificat premierul.

În cadrul programului, antreprenorii care au o inițiativă investițională vor putea beneficia de subvenționarea dobânzii pentru creditele de până la 15 mln de lei sau echivalentul în valută, acordate pe o perioadă de șapte ani.

Premierul Dorin Recean a precizat că de noul Program ar putea să beneficieze între 400 și câteva mii de antreprenori care vor să investească în afacerile lor. „Creditele sunt oferite pentru investiții, nu pentru capitalul circulant. Țintim să creștem portofoliul de creditare al întreprinderilor cu circa 1,5 mlrd de lei. Asta ar însemna sub 200 mln de lei contribuția Guvernului. Acest efort va putea să contribuie cu 1 la sută creșterea economică a PIB”, a conchis Dorin Recean. 

Pe parcursul acestei săptămâni, hotărârea de operaționalizare a Programului va fi promovată în Guvern, iar ulterior Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului vor încheia contractele necesare cu băncile comerciale. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Google ASR în Moldova: date, AI și suportul experților Coob Ads  

/ Acum 4 zile

Noi reguli pentru activitatea depozitarilor centrali de instrumente financiare, aprobate de Parlament

/ Acum 4 zile

Experiența Republicii Moldova în consolidarea securității energetice, prezentată la un summit în Ţările de Jos

/ Acum 4 zile

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău a deservit peste 761 mii de pasageri în septembrie

/ Acum 4 zile

FOTO // Lucrările de reparație a sectorului Zaim–Căușeni al drumului R26 sunt aproape de finalizare, cu peste 90% din execuție

/ Acum 4 zile

VIDEO // Camera de Comerţ şi Industrie marchează 101 ani de la prima Expoziție Generală a Basarabiei prin promovarea produselor moldovenești

/ Acum 4 zile

DOC // Strategia energetică a Republicii Moldova pentru 2026–2050, publicată în Monitorul Oficial. Securitatea și independența energetică, printre direcțiile strategice

/ Acum 4 zile

Ministerul Energiei, premiat la București pentru reziliența sistemului energetic al Republicii Moldova

/ Acum 4 zile

Dolarul se scumpește, iar euro se ieftinește. Cursul stabilit de BNM pentru joi

/ Acum 5 zile

FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan invită companiile europene să investească în Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Companii din Republica Moldova își promovează fructele la Fruit Attraction 2026, la Madrid

/ Acum 5 zile

Guvernul a aprobat Regulamentul resursei informaționale „Trezoreria”

/ Acum 5 zile

Guvernul propune cote minime pentru achiziția publică de vehicule nepoluante