ro

 

Economie
26 Martie, 2026 / 08:56
/ 08 Septembrie, 2025

Republica Moldova a lansat Programul „Inspectori fiscali fără frontiere”, cu sprijinul OCDE și PNUD

Serviciul Fiscal de Stat (SFS), cu suportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), a lansat în premieră în Republica Moldova Programul internațional „Inspectori fiscali fără frontiere”, transmite MOLDPRES.

Evenimentul marchează un pas semnificativ în consolidarea capacităților fiscale ale țării și în modernizarea proceselor de administrare fiscală, prin alinierea la bunele practici internaționale. Corina Alexa, secretar de stat la Ministerul Finanțelor,  a subliniat importanța proiectului pentru întărirea capacităților de analiză, control și investigație fiscală.

„Tratăm cu maximă responsabilitate acest program și mizăm pe sprijinul partenerilor noștri pentru a construi o politică fiscală echitabilă și un proces de administrare eficient, pe măsura așteptărilor”, a declarat Corina Alexa.

Directoarea SFS, Olga Golban, a declarat că Republica Moldova se află într-un amplu proces de modernizare fiscală, atât în privința legislației, cât și a practicilor de administrare:

„Ne aliniem celor mai bune practici internaționale și dezvoltăm mecanisme clare și echitabile. Crearea subdiviziunii dedicate prețurilor de transfer este un pas esențial pentru consolidarea relației de încredere dintre autoritatea fiscală și mediul de afaceri”, a relevat Olga Golban.

La rândul său, reprezentantul OCDE, Harry Tonino, a menționat că lansarea Programului la Chișinău marchează începutul unei transformări importante.

„Programul va consolida abilitățile inspectorilor fiscali, va susține aplicarea standardelor internaționale și va contribui la un climat economic mai stabil și mai atractiv”, a subliniat reprezentantul OCDE.

De asemenea, reprezentanta rezidentă adjunctă a PNUD Moldova, Seher Ariner, a evidențiat că investițiile în competențe, digitalizare și politici fiscale transparente sunt fundamentul pentru o economie stabilă și pentru parcursul european al Republicii Moldova.

În perioada 8–12 septembrie 2025, expertul internațional Radu Anghel va oferi SFS instruiri și suport tehnic în domeniul prețurilor de transfer și al acordurilor de preț în avans – un instrument crucial pentru prevenirea erodării bazei impozabile și pentru asigurarea unui mediu fiscal competitiv și corect.

Participarea Republicii Moldova la Programul „Inspectori fiscali fără frontiere” reconfirmă angajamentul autorităților de a consolida administrația fiscală, de a spori conformarea voluntară și de a oferi un climat fiscal echitabil pentru mediul de afaceri și cetățeni, rezumă SFS.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”

/ Acum 1 zi

Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”

/ Acum 1 zi

Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026

/ Acum 1 zi

Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor

/ Acum 1 zi

Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale

/ Acum 2 zile

Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina

/ Acum 2 zile

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei

/ Acum 2 zile

Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia

/ Acum 2 zile

ANTA preia modele moderne de gestionare a drumurilor de la partenerii din România

/ Acum 2 zile

Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru motorina utilizată în lucrările de primăvară”