ro

 

Economie
26 Martie, 2026 / 07:57
/ 22 Februarie, 2026

Rețeaua de drumuri naționale rămâne practicabilă. Intervenții în mai multe raioane pentru prevenirea poleiului

Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță că, la această oră, circulația pe rețeaua de drumuri naționale din Republica Moldova se desfășoară în condiții practicabile. Pe majoritatea traseelor partea carosabilă este uscată, iar în unele sectoare din nord, centru și sud se mențin porțiuni cu zăpadă, transmite MOLDPRES.

Pe parcursul nopții s-au semnalat ninsori slabe în unele regiuni din centru și sud. Din cauza vântului, pe anumite porțiuni s-au format depuneri de zăpadă pe carosabil, însă echipele de drumari au intervenit pentru curățarea acestora și pentru prevenirea formării poleiului.

„Unitățile teritoriale ale S.A. „Drumuri” au desfășurat lucrări de patrulare, deszăpezire și combatere a lunecușului în sectoarele Sîngerei, Leova, Cahul, Cantemir, Taraclia, Comrat, Ceadîr-Lunga și Vulcănești. Intervenții mai active au fost necesare pe traseele M3, M3.1, R6, R23, R28, R29, R29.1, R32, precum și pe drumurile regionale G29, G30, G130, G140, G141 și G142”, explică AND.

Pentru efectuarea lucrărilor au fost mobilizate 34 de utilaje speciale, iar pe carosabil au fost împrăștiate aproximativ 417 tone de material antiderapant. În timpul nopții, Administrația Națională a Drumurilor a gestionat 11 apeluri recepționate prin Serviciul 112 și alte două solicitări venite direct de la cetățeni.

Autoritățile recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între vehicule și să permită utilajelor de deszăpezire să intervină fără obstacole.

Rețeaua națională de drumuri este monitorizată permanent, iar echipele de intervenție rămân pregătite pentru acțiuni operative și preventive, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”

/ Acum 1 zi

Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”

/ Acum 1 zi

Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026

/ Acum 1 zi

Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor

/ Acum 1 zi

Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale

/ Acum 1 zi

Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina

/ Acum 1 zi

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei

/ Acum 2 zile

Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia

/ Acum 2 zile

ANTA preia modele moderne de gestionare a drumurilor de la partenerii din România

/ Acum 2 zile

Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru motorina utilizată în lucrările de primăvară”