ro

 

Economie
26 Mai, 2026 / 17:02
/ 11 Februarie, 2025

Sistemul de iluminat public stradal din municipiul Cahul va fi modernizat, cu o investiție de peste 38 milioane de lei

Sistemul de iluminat public stradal din municipiul Cahul va fi modernizat, aducând beneficii pentru circa 40 de mii de locuitori. Contractul pentru desfășurarea lucrărilor a fost semnat astăzi între Primăria municipiului Cahul, Agenția de Dezvoltare Regională Sud și compania care va realiza proiectul, transmite MOLDPRES.

Inițiativa prevede că vor fi modernizate și extinse rețelele de iluminat pe o lungime de 87,6 km. În plus, vor fi instalate 2.397 de corpuri de iluminat LED și montați 765 de piloni de iluminat. De asemenea, pentru a asigura un control eficient al funcționării și întreținerii iluminatului public de la distanță, va fi implementat un sistem de telegestiune.

Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 38,46 milioane de lei, dintre care 33,75 milioane de lei provin din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 5,04 milioane de lei reprezintă contribuția Primăriei municipiului Cahul. Lucrările vor dura aproximativ 12 luni.

La semnarea contractului a participat și viceprim-ministrul Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, aflat într-o vizită de lucru la Cahul. Oficialul a spus că proiectul va fi urmat de alte inițiative pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare la Cahul, reabilitarea drumurilor și îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor.

„Felicit locuitorii municipiului Cahul pentru începutul celei de-a doua etape a proiectului de extindere a iluminatului stradal. Angajamentul nostru la minister este să susținem dezvoltarea tuturor regiunilor și orașelor. Programul național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere, elaborat și implementat de MIDR împreună cu Agențiile de Dezvoltare Regională, și-a demonstrat viabilitatea și eficiența, iar astăzi avem șase orașe mari în regiunile de nord, centru și sud ale țării, care atrag în jurul lor satele din apropiere, devenind adevărate centre de dezvoltare social-economică. Acesta este modelul de dezvoltare pe care trebuie să-l multiplicăm și să-l susținem în continuare. Orașul Cahul întrunește toate criteriile necesare pentru a fi considerat un pol de dezvoltare autentic în sudul țării, iar acest proiect reprezintă doar un prim pas, urmat de alte inițiative pentru modernizarea infrastructurii de apă și canalizare, reabilitarea drumurilor și îmbunătățirea condițiilor de viață ale locuitorilor”, a declarat Vladimir Bolea.

În cadrul vizitei la Cahul, ministrul Vladimir Bolea s-a întâlnit și cu președinții de raion din regiunea de sud. Subiectele discutate s-au referit la consolidarea colaborării între autoritățile publice de nivelul II și autoritățile locale de nivelul I, pentru a asigura o implementare mai eficientă a proiectelor de dezvoltare locală și regională în cadrul Programului Național „Satul European”, ediția II.

Cahul

 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Italia își reafirmă sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova: Noi oportunități pentru agricultură

/ Acum 4 zile

Din 25 mai 2026 intră în vigoare noi cerințe privind introducerea mărfurilor în România

/ Acum 4 zile

Republica Moldova ar putea fi inclusă în lista destinațiilor turistice pentru cetățenii chinezi

/ Acum 4 zile

Alte peste o mie de familii din Moldova vor primi vouchere pentru electrocasnice eficiente energetic

/ Acum 4 zile

FOTO // Potențialul agroalimentar al Republicii Moldova, prezentat la un forum de afaceri desfășurat la Roma

/ Acum 4 zile

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 4 zile

China va sprijini implementarea unor proiecte în Republica Moldova în domeniul energiei regenerabile și al stocării energiei

/ Acum 4 zile

China, deschisă pentru creșterea importurilor de vinuri și produse agroalimentare din Republica Moldova. Discuțiile purtate de Mihai Popșoi la Beijing

/ Acum 5 zile

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre Acordul cu FMI: „Este un indicator important pentru partenerii internaționali”

/ Acum 5 zile

Aniversarea Convenției Primarilor în Regiunea Parteneriatului Estic, la Chișinău: Ambasadoarea Iwona Piórko: „O oportunitate de a recunoaște rezultate concrete și de a stabili acțiuni comune de viitor”

/ Acum 5 zile

Cerințele pentru exportul de grâu din Republica Moldova în Indonezia vor fi modificate din 1 iunie

/ Acum 5 zile

Parlamentul simplifică raportarea financiară pentru întreprinderi

/ Acum 5 zile

Acord semnat la Roma: Republica Moldova va beneficia de asistență în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, printr-un proiect de 4 milioane de euro

/ Acum 5 zile

Euro și dolarul, în creștere ușoară: ratele oficiale de schimb valutar afișate de BNM