ro

 

Economie
26 Martie, 2026 / 07:55
/ 17 Septembrie, 2025

Susținerea antreprenoriatului din R. Moldova, discutată de Doina Nistor cu reprezentanții UMAEF: „Împreună putem accelera dezvoltarea economică”

Oportunitățile de susținere a antreprenoriatului din Republica Moldova au fost analizate de viceprim-ministra Doina Nistor, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării, cu reprezentanții Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), transmite MOLDPRES.

„Am subliniat importanța startup-urilor ca motor al economiei, generatoare de inovație, locuri de muncă și competitivitate. Totodată, am pus accent pe rolul investitorilor și al partenerilor noștri de dezvoltare, fără de care acest proces nu ar fi posibil”, a afirmat Doina Nistor.

Oficialul a punctat că prin intermediul UMAEF, autoritățile își propun să contribuie la dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și a celor mari cu potențial de export, la consolidarea competitivității companiilor moldovenești și la integrarea lor pe piețele internaționale.

„În urma discuțiilor, mizăm pe continuarea și extinderea parteneriatelor și pe atragerea unui număr cât mai mare de întreprinderi care să beneficieze de acest sprijin. Mulțumim, UMAEF, pentru sprijinul continuu oferit mediului de afaceri și Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării! Împreună putem transforma ideile antreprenoriale în povești de succes și putem accelera dezvoltarea economică a Republicii Moldova”, a conchis Doina Nistor.

Ukraine-Moldova American Enterprise Fund este un fond regional susținut de guvernul SUA, care sprijină implementarea mai multor proiecte de dezvoltare în Republica Moldova și Ucraina.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”

/ Acum 1 zi

Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie

/ Acum 1 zi

VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”

/ Acum 1 zi

Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026

/ Acum 1 zi

Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor

/ Acum 1 zi

Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova

/ Acum 1 zi

Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale

/ Acum 1 zi

Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina

/ Acum 1 zi

Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova

/ Acum 2 zile

Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei

/ Acum 2 zile

Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia

/ Acum 2 zile

ANTA preia modele moderne de gestionare a drumurilor de la partenerii din România

/ Acum 2 zile

Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru motorina utilizată în lucrările de primăvară”