ro

 

Economie
09 Iunie, 2026 / 02:14
/ 06 August, 2025

Trenul București–Kiev își reia circulația și va trece prin Republica Moldova. Primele curse de probă, programate în această săptămână

Trenul direct dintre București și Kiev va fi reintrodus în circulație, prin Republica Moldova, după o pauză de mai mulți ani, a anunțat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, transmite MOLDPRES, cu referire la Agerpres.

Declarația a fost făcută în cadrul unei reuniuni bilaterale România–Ucraina desfășurate în orașul Darabani, județul Botoșani. Potrivit oficialului român, legătura feroviară va fi realizată prin atașarea a patru vagoane ale companiei ucrainene la Trenul Prietenia, care circulă între București și Chișinău.

„Avem trei propuneri din partea Ucrainei vizavi de posibilitatea de legătură feroviară între Ucraina și România. Una, care este cea mai avansată, este atașarea celor patru vagoane la trenul Chișinău–București. Este și cea mai ușor de realizat. Suntem pregătiți să facem primele teste în câteva zile”, a declarat Scrioșteanu.

Călătoria va fi lungă: de la București la Chișinău trenul face 13 ore, iar garnitura Chișinău – Kiev - cel puțin 17 ore.

Primele curse de probă vor avea loc în această săptămână. În noaptea de 7 spre 8 august, trenul va pleca din Kiev spre București, iar în noaptea de 8 spre 9 august se va face cursa retur. Garnitura de test va fi formată din două vagoane fără pasageri.

Trenul București–Kiev a mai circulat în trecut, atât în perioada comunistă, cât și după 1990, fiind inclus în traseul internațional Sofia–Moscova. În martie 2016, a fost reintrodus sub denumirea „Bucovina”, iar traseul era parcurs în aproximativ 26 de ore, prin cuplarea unui vagon de dormit la mai multe trenuri ucrainene și românești.

Serviciul a fost suspendat în 2022, după izbucnirea războiului din Ucraina.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Republica Moldova va primi o finanțare de 250 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale pentru a avansa reformele

/ Acum 3 zile

Moldova Digital Summit 2026 a început la Chișinău. Comisara europeană, Marta Kos: „Republica Moldova este deja o poveste de succes în domeniul digital”

/ Acum 3 zile

Republica Moldova ar putea avea acces la piața unică a UE înainte de aderare. Germania și Franța pregătesc inițiativa

/ Acum 3 zile

Dolarul se ieftinește la sfârșit de săptămână

/ Acum 4 zile

GALERIE FOTO // Eveniment major la Chișinău: UE anunță investiții de 1 miliard de euro în Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Reguli mai stricte pentru platformele de taxi: plățile vor trece obligatoriu prin băncile din Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Salariul minim va fi evaluat anual de Guvern. Proiectul de lege a fost aprobat de Parlament

/ Acum 4 zile

Drumul R3 Chișinău–Hâncești intră în reparație. Va fi modernizat pe o porțiune de 22 km

/ Acum 4 zile

Republica Moldova atrage investiții de peste 1 miliard de euro prin noi parteneriate strategice anunțate la prima Conferință Investițională Moldova - UE

/ Acum 4 zile

Două sisteme mari de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul Agenției Franceze de Dezvoltare

/ Acum 4 zile

Legumicultorii din Republica Moldova vor beneficia de sprijin din partea FAO și Elveției pentru a-și adapta tehnologiile de producere și a accesa noi piețe

/ Acum 4 zile

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Conferința investițională Moldova – UE demonstrează că suntem un partener de încredere și vom continua să avansăm”

/ Acum 4 zile

LIVE TEXT // Conferința investițională UE-Moldova, parteneriate strategice semnate la Chișinău - investiții în capital și infrastructură digitală

/ Acum 4 zile

Republica Moldova a preluat, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice