ro

 

Economie
22 Septembrie, 2026 / 14:11
/ 11 Martie, 2026

VIDEO // Ministrul Dorin Junghietu solicită accelerarea lucrărilor la Stația Electrică Chișinău pentru recuperarea întârzierilor și darea în exploatare a Liniei Vulcănești - Chișinău

Lucrările din Stația Electrică Chișinău au fost realizate în proporție de peste 80 la sută, iar ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a solicitat accelerarea acestora pentru a permite darea în exploatare a Liniei Electrice Vulcănești – Chișinău până în luna mai curent, transmite MOLDPRES.

Șeful de la Energie a efectuat astăzi o vizită pe șantierul Stației Electrice Chișinău, parte a proiectului strategic de construcție a Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Oficialul a inspectat lucrările și a discutat cu reprezentanții companiei contractate pentru executarea lucrărilor.

Potrivit Ministerului Energiei, în Stația Electrică Chișinău, progresul lucrărilor depășește 80%. Echipamentele majore au fost deja instalate, iar fundațiile pentru containerul destinat echipamentelor de protecție au fost finalizate. În perioada următoare urmează instalarea containerului, după care vor fi montate dulapurile de protecție, deja asamblate. În paralel, se desfășoară lucrări de tragere a conductoarelor de bare.

Dorin Junghietu a subliniat că odată cu îmbunătățirea condițiilor meteorologice, lucrările pot fi accelerate, iar echipele din teren trebuie să depună eforturi pentru recuperarea eventualelor întârzieri.

Acest lucru va permite darea în exploatare a LEA Vulcănești – Chișinău până la sfârșitul lunii mai, afirmă ministrul Energiei.

„Ne aflăm în Stația Electrică Chișinău, unde lucrările de construcție a celulei necesare pentru Linia Electrică Aeriană Vulcănești – Chișinău au depășit deja 80 la sută grad de realizare. Se lucrează intens pentru a recupera întârzierile din cauza vremii din perioada rece a anului. Echipele lucrează pentru finalizarea fundațiilor. Se lucrează și la reamenajarea teritoriului astfel ca până la sfârșitul lunii mai să energizăm linia și să dăm proiectul în exploatare”, a declarat Dorin Junghietu.

În același timp, la Stația Electrică Vulcănești, gradul de realizare a lucrărilor depășește 70%. Separatoarele și întrerupătoarele au fost deja instalate, iar transformatoarele de măsură sunt în proces de livrare și vor fi montate în perioada următoare.

Lucrările de construcție a LEA Vulcănești-Chișinău au început efectiv în aprilie 2024 și sunt parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea acestuia este de 61 milioane de euro, dintre care circa 27 milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane, conectând Stația Electrică Vulcănești 400 kV cu Stația Electrică Chișinău 330 kV. Aceasta va putea transporta până la 630 MVA de putere, echivalentul a peste 50% din consumul necesar al țării în perioadele de vârf.

Construcția Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este un proiect de importanță strategică pentru securitatea energetică a țării noastre. Noua linie electrică va permite transportul energiei electrice din România sau alte piețe europene spre Chișinău, fără a trece prin Centrala electrică moldovenească, situată în regiunea transnistreană.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

FOTO // Mai mulţi agricultori din Moldova renunță la registrele pe hârtie pentru evidența zilierilor

/ Acum 2 zile

FOTO // Premierul Vasile Tofan după vizita la companii din sudul ţării: „Produsele fabricate în Moldova sunt competitive”

/ Acum 3 zile

FOTO // Ministrul Agriculturii Eugeniu Osmochescu vine cu soluții pentru fluidizarea exporturilor prin Giurgiulești: „Vom evita blocarea mărfurilor, pentru a asigura condiții mai bune pentru producători”

/ Acum 3 zile

VIDEO // Moldova își menține poziția pe piața vinului din Uniunea Europeană

/ Acum 3 zile

Dorin Junghietu explică de ce stocurile de securitate nu pot fi folosite pentru reducerea prețului la gaze: „Nu sunt pentru a avea gaze un pic mai ieftine, ci ca să le avem în cazuri excepționale”

/ Acum 3 zile

Soluţiile pentru sectorul bovinelor, ovinelor și caprinelor, discutate la Consiliul consultativ sectorial de la Ministerul Agriculturii

/ Acum 3 zile

Reabilitarea unui sector al drumului M1 la Leușeni, scoasă din nou la licitație

/ Acum 3 zile

FOTO // Circa 25 tone de banane și ceai verde de import, nimicite de ANSA pentru neconformitate

/ Acum 3 zile

Peste 20 de companii din Republica Moldova își prezintă produsele la Baia Mare, România

/ Acum 3 zile

Guvernatoarea BNM: Sprijinul BERD este important pentru dezvoltarea sectorului financiar și consolidarea parcursului european

/ Acum 4 zile

VIDEO // Premierul Vasile Tofan, despre procesul de privatizare a hotelului „Zarea”: „Scopul nostru este să generăm cât mai mulți bani la buget, dar și să valorificăm un obiectiv important din centrul Chișinăului”

/ Acum 4 zile

Noul director AIPA, Radu Musteața, prezentat echipei instituției: „Avem mult de lucru în procesul de aliniere la cerințele Uniunii Europene”

/ Acum 4 zile

VIDEO // Peste 218 milioane de lei au fost direcționate către obiectivele Fondului de convergență, deși mecanismul nu a început încă să funcționeze

/ Acum 4 zile

Cotații în creștere pentru euro și dolar anunțate de BNM la sfârșit de săptămână