ro
Economie
30 Iulie, 2025 / 09:27
/ Acum 17 ore

VIDEO // Peste 600 de kilometri de de drumuri regionale și locale, reparate în acest an

În anul curent vor fi reparate peste 600 de kilometri de drumuri regionale și locale. Unul dintre traseele care au fost modernizate este drumul G20, care unește localitățile Fîntînița, Țarigrad și Drochia. Premierul Dorin Recean, aflat astăzi în vizită în raionul de baștină, Drochia, a anunțat că lucrările pe acest traseu vor fi finalizate înainte de termenul preconizat, transmite MOLDPRES.

Prim-ministrul a afirmat că în anul 2025 au fost alocată o sumă record de 3,2 miliarde de lei pentru modernizarea drumurilor din țara noastră. Din acești bani vor fi reparați inclusiv 600 de km de drum regional și local, un exemplu în acest sens fiind drumul G20 care leagă Fîntînița, Țarigrad și Drochia.

Dorin Recean a subliniat că lucrările pe acest traseu vor fi finalizate înainte de termen și a mulțumit echipelor implicate în proces.

„Astăzi vizita de lucru este în raionul de baștină Drochia. Aici mă aflu pe drumul G20 care leagă Fîntînița, Țarigrad și Drochia este un segment de drum foarte important pentru aceste comunități și a fost reparat capital și suntem la finalizarea acestor lucrări înainte de termen. Mă bucur pentru acest fapt și le mulțumesc echipelor, atât constructorilor cât și administrației publice locale. Este o mică parte din cei peste 600 de km de drum regional și local care sunt reparate în acest an, cu un buget de 3,2 miliarde de lei. În felul acesta noi construim țara noastră construim Europa la noi acasă”, a afirmat Dorin Recean.

Premierul Dorin Recean efectuează astăzi o vizită de lucru în raionul Drochia. Agenda include întrevederi cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raion. Totodată, premierul va mai vizita două gospodării țărănești din satele Hăsnășenii Noi și Zgurița. În același timp, în localitatea Sofia, șeful Executivului va vizita Gimnaziul „Viorel Cantemir”, renovat prin intermediul Programului guvernamental „Satul European”.