Alexei Navalnîi a fost urmărit îndeaproape de serviciile secrete înainte de presupusa otrăvire
Moscova, 23 aug. /MOLDPRES/. Opozantul rus Alexei Navalnîi, care s-a îmbolnăvit grav joi după ce aliaţii săi cred că a fost otrăvit, a fost urmărit îndeaproape de serviciile secrete în zilele precedente, conform unui ziar rus, transmite dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Înainte de a se prăbuşi în avion în timpul unei călătorii în Siberia, Navalnîi a fost urmărit de ofiţeri FSB (serviciul secret al Federaţiei Ruse) îmbrăcaţi în civil, iar deplasările sale au fost monitorizate îndeaproape prin intermediul CCTV (televiziune cu circuit închis), conform relatării ziarului Moskovski Komsomoleţ.
Navalnîi, de mult timp oponent al preşedintelui Vladimir Putin şi militant contra corupţiei, a fost transportat sâmbătă în Germania cu o ambulanţă aeriană, pentru tratament.
În vârstă de 44 de ani, Navalnîi era în comă indusă când a fost evacuat din oraşul siberian Omsk, iar spitalul Charite din Berlin nu a făcut încă niciun anunţ despre starea lui.
Citând surse neidentificate din cadrul serviciilor de securitate, care au recunoscut că l-au urmărit pe Navalnîi, Moskovski Komsomoleţ a detaliat cronologia călătoriei politicianului înainte de a se îmbolnăvi, unde au stat el şi echipa sa, cu cine a vorbit şi chiar ce au mâncat în timpul călătoriei în Siberia.
Sursele respective, citate de ziar în articol, au declarat că supravegherea activităţilor lui Navalnîi nu a dezvăluit contacte suspecte care ar putea fi legate de boala sa.
Serviciile de securitate cred că, dacă Navalnîi a fost otrăvit, incidentul a avut loc fie în aeroport, fie în avion, a mai scris ziarul. Cu toate acestea, ele încă aşteaptă rezultatele testelor de laborator ale probelor prelevate de poliţie din toate locurile pe care Navalnîi şi echipa sa le-au vizitat în călătoria lor, inclusiv mostre de aer. Rezultatele iniţiale sunt aşteptate luni, urmând ca altele să fie gata mai târziu în cursul săptămânii, dar nu s-a specificat dacă vor fi făcute publice.
Medicii de la spitalul din Omsk unde a fost tratat Navalnîi înainte de transferul său în Germania au spus că nu cred că acesta a fost otrăvit. Ei l-au diagnosticat cu o boală metabolică posibil cauzată de scăderea glicemiei.
"Amploarea supravegherii nu mă surprinde deloc, noi am fost deja conştienţi de acest lucru", a declarat purtătoarea de cuvânt al lui Navalnîi, Kira Iarmîş duminică pe Twitter. "Dar este uimitor că nu au ezitat să le spună tuturor despre asta'', a adăugat ea, în reacţie la articolul din Moskovski Komsomoleţ.
Echipa lui Navalny a anunţat că va face o declaraţie duminică pe canalul lor de internet.
"Vom spune tot ce se ştie în prezent despre otrăvirea lui Alexei", a spus Iarmîş pe Twitter. "Acum vom spune cum a fost totul în realitate", a adăugat aceasta, citată de dpa.
Europenii și americanii și-au reafirmat la Abu Dhabi angajamentul pentru o securitate europeană puternică
Barilul de petrol a coborât sub 90 de dolari
Accident în lanț cu peste 50 de automobile în Bulgaria: cel puțin 10 persoane au murit
Ucraina, SUA și Rusia încep o nouă rundă de negocieri la Abu Dhabi
Statul Major al Ucrainei anunță pierderi record pentru armata rusă
BTA: Bambi, primul pui de alpaca născut în Munții Rodopi, a devenit atracția unei mici grădini zoologice
Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital
Atac armat în Polonia: Parchetul anunță deschiderea unei anchete pentru „terorism”
Atac armat în Polonia: Străinii răniți sunt de naționalitate germană, britanică, rusă, portugheză și austriacă
Atacuri rusești lasă 850.000 de persoane fără curent electric în estul Ucrainei
Polonia își plânge morții atacului armat de la Cracovia. Poliția investighează motivele acestuia
Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Polonia: Cel puțin trei persoane ucise și zece rănite într-un incident armat la Cracovia. Agresorul a fost prins
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Parlamentul s-a alăturat, și în acest an, campaniei naționale #GenerațiaPădurii „Toamna 2026”
GALERIE FOTO // Campania „Generația Pădurii” la Pogănești. Peste 3 000 de hectare vor fi împădurite în această toamnă
FOTO // „Drumul Recifelor”, „Descoperă Edineț” și „Tărâmul Peisajelor Ascunse”. Trei trasee turistice noi, lansate în raionul Edineț
R. Moldova și Cehia își consolidează cooperarea în domeniul asistenței sociale. Reforma RESTART, susținută printr-un nou parteneriat
Ziua Mondială a Diabetului. Peste 136 000 de persoane au beneficiat de medicamente compensate pentru tratarea bolii
Polițiștii vor asigura ordinea publică în perioada organizării alegerilor din UTA Găgăuzia
FOTO // Marea Plantare Națională a început la Pogănești. Circa 1 200 de persoane vor planta 40 de hectare de pădure în lunca Prutului
CEC avertizează asupra unor informații false privind linia telefonică pentru alegătorii din Găgăuzia. Cetățenii, îndemnați să consulte doar sursele oficiale
VIDEO // Contrabandă cu mijloace financiare la Otaci. Două femei au transportat ilegal circa 644 000 de lei și 50 500 de dolari SUA
România își reafirmă sprijinul pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova în fața dezinformării
CEC anunță ziua tăcerii înainte de alegerile din UTA Găgăuzia. Agitația electorală este interzisă
Buneii pot beneficia de concediu pentru îngrijirea nepoților și de indemnizație până la vârsta de 3 ani. CNAS anunță condițiile de acordare a prestației sociale
CNAM a transferat în avans peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite cetățenilor în luna noiembrie
Reguli noi pentru amplasarea centralelor fotovoltaice și instalațiilor eoliene: modificările efectuate de Ministerul Energiei
UE a stabilit componența echipei care va reprezenta Europa la negocierile privind Ucraina
Poliția din Criuleni investighează un caz de tentativă de omor