Secretarul american al energiei afirmă că preţurile la petrol vor atinge un nivel maxim în următoarele săptămâni
Preţurile petrolului vor creşte probabil până când petrolierele vor reuşi să treacă prin Strâmtoarea Ormuz, care este blocată, dar situaţia s-ar putea schimba în următoarele săptămâni, a declarat luni secretarul american al energiei, Chris Wright, potrivit CNN, preluat de news.ro și MOLDPRES.
”Vom asista la preţuri ridicate la energie, care ar putea chiar să crească” până când „traficul naval semnificativ” va reuşi să treacă prin această cale navigabilă cheie, a declarat Wright participanţilor la conferinţa Semafor World Economy. În acel moment, preţurile petrolului vor atinge „un nivel maxim”, a spus el, anticipând că acest lucru se va întâmpla „cândva în următoarele câteva săptămâni”.
Preţurile petrolului sunt în mare măsură un indicator pentru preţurile benzinei, având în vedere că acestea sunt principalul factor de cost pentru preţurile plătite la pompă.
Ţiţeiul Brent, etalonul mondial al petrolului, a crescut cu aproximativ 40% de la începutul războiului. Luni, preţurile au crescut, apropiindu-se de 100 de dolari pe baril.
Acum o lună, Wright a spus că există o „şansă foarte mare” ca americanii să vadă preţurile la benzină scăzând la cel puţin 3 dolari pe galon până în vară.
Dar Wright, la fel ca preşedintele Donald Trump, a avertizat luni că preţurile la benzină vor continua probabil să crească şi vor rămâne ridicate timp de luni de zile.
Donald Trump a ordonat duminică un blocaj naval, stabilt să înceapă luni la ora 14:00 GMT, după eşecul negocierilor directe dintre cele două ţări în Pakistan. Trump a impus blocada în încercarea de priva Iranul de singura sursă de finanţare a regimului - exportul de petrol.
Trump a ameninţat luni că va distruge orice „navă de atac rapidă” iraniană care va încălca blocada americană impusă navelor care intră sau ies din porturile şi zonele de coastă iraniene.
SUA și Iran se apropie de un acord asupra unui memorandum de o pagină pentru încheierea războiului
Ucraina acuză Rusia că a încălcat armistițiul anunțat de Zelenski
Donald Trump suspendă operațiunea de escortare a navelor prin strâmtoarea Ormuz, în speranța unui acord cu Iranul
PNL anunță că trece în opoziție după aprobarea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Președintele României, Nicușor Dan, anunță începerea negocierilor pentru formarea unui nou Guvern
Guvernul condus de Ilie Bolojan a căzut. Parlamentul a adoptat moțiunea de cenzură inițiată de PSD, AUR și PACE
Comisarul pentru extindere, Marta Kos, exclude posibilitatea ca Ucraina să devină membră a UE în 2027
Canada oferă Ucrainei un nou pachet de ajutor militar
BTA: Bulgaria obține 400 de milioane de euro din Planul de redresare după prelungirea termenului de către Comisia Europeană
Summmit CPE // Liderii europeni și premierul Canadei au discutat la Erevan sprijinul pentru Ucraina
Premierul Armeniei afirmă că summitul EPC de la Erevan ar putea deveni istoric pentru pacea internațională
Summmit CPE - Erevan // Antonio Costa declară că va continua să acționeze pentru aderarea Ucrainei la UE, după o întâlnire cu Zelenski
Ursula von der Leyen îndeamnă Europa să reducă dependența de energie, securitate și aprovizionare
Liderii europeni vor discuta combaterea amenințărilor hibride la summitul EPC de la Erevan
Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a fost întâmpinat de șefa statului Maia Sandu, la Președinție
Premierul Alexandru Munteanu, de Ziua Europei: „Europa înseamnă un lucru foarte simplu: respect pentru om, respect pentru dreptul fiecăruia de a trăi în siguranță și cu demnitate în propria țară”
Cod galben de ploi puternice. Salvatorii îndeamnă cetățenii să respecte regulile de securitate
Ucraina și Rusia au încheiat un armistițiu de trei zile
GALERIE FOTO // Orășelul European a fost inaugurat în inima capitalei de Ziua Europei
Orășelul European, inaugurat în PMAN de Ziua Europei – sărbătoare a păcii, unității și diversității
ZIUA EUROPEI // Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone: „Suntem onorați să vă fim alături în acest moment crucial pentru viitorul Moldovei”
CFM a recepționat un nou lot de tehnică feroviară, destinat modernizării infrastructurii pe tronsonul Bender – Basarabeasca – Etulia – Giurgiulești
Ungaria începe o nouă eră politică. Conservatorul Peter Magyar preia funcția de prim-ministru
BTA: Etapa a doua a Giro d’Italia începe la Burgas, după retragerea lui Matteo Moschetti din cursă
Președinta Maia Sandu, la conferința dedicată zilei de 9 mai: „Apărarea adevărului ține de reziliența democratică și de securitatea națională”
Rusia folosește memoria celui de-al Doilea Război Mondial pentru a justifica agresiunea. Ambasadorul Paun Rohovey: „Ucraina luptă pentru libertate”
Aproximativ 200 de sportivi au participat la Campionatul Național de Lupte
ZIUA EUROPEI // Inspirată de poezia lui Vieru în lupta pentru libertate, Letonia îndeamnă moldovenii să preia din experiența letonienilor în drumul spre UE. Ambasadorul Edgard Bondars: „Viitorul nostru este împreună”
Hantavirus / Șase cazuri confirmate până acum, potrivit OMS
Conferința științifică „9 MAI: Comemorare, Reconciliere și Unitate Europeană”. Maia Sandu: „Viitorul european al Republicii Moldova înseamnă asumarea trecutului, așa cum înseamnă alegerea adevărului în locul propagandei”