
Kaja Kallas critică posibila vizită a lui Vladimir Putin în Ungaria: „Este neplăcut să vezi un inculpat al Curții Penale Internaționale într-o țară UE”
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politică de securitate, Kaja Kallas, a calificat drept „neplăcută” eventuala vizită a președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în Ungaria, pentru discuții privind războiul din Ucraina, transmite MOLDPRES.
„Este neplăcut să vezi cum o persoană pe numele căreia există un mandat al Curții Penale Internaționale sosește într-o țară membră a Uniunii Europene”, a declarat Kallas înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai statelor UE, desfășurată luni la Luxemburg. Ea a adăugat că „rămâne de văzut dacă o astfel de întâlnire ar aduce vreun rezultat concret”, potrivit DW.
Vladimir Putin se află sub mandat de arest emis de Curtea Penală Internațională pentru presupuse crime de război comise în timpul invaziei Rusiei în Ucraina. În același timp, Ungaria ar analiza posibilitatea de a se retrage din statutul de stat membru al CPI, în timp ce Moscova nu recunoaște jurisdicția acestei instanțe.
Șefa diplomației europene a apreciat eforturile președintelui american Donald Trump de a promova un proces de pace, dar a subliniat importanța unei întâlniri directe între liderii Rusiei și Ucrainei. „Statele Unite au suficientă influență pentru a determina Rusia să participe la negocieri. Dacă asta poate opri războiul, este un lucru bun”, a spus Kallas, anunțând că Uniunea Europeană pregătește al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.
Rezerve față de o eventuală vizită a lui Putin în Ungaria au exprimat și alți miniștri de externe europeni. Lituanianul Kęstutis Budrys a declarat că „singurul loc potrivit pentru Putin în Europa este Haga, în fața tribunalului, nu într-o capitală europeană”. Ministrul finlandez al afacerilor externe, Elina Valtonen, a spus că „pe teritoriul Uniunii Europene nu este loc pentru un criminal de război”.
Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a menționat că o astfel de vizită ar putea avea sens doar „dacă ar duce la o încetare imediată și necondiționată a focului”, în timp ce omologul său olandez, David van Weel, a subliniat că „esențial este să existe o masă a negocierilor”.
Viceministrul polonez al afacerilor externe, Ignacy Niemczycki, a afirmat că Uniunea Europeană trebuie să se concentreze pe sprijinirea Ucrainei și pe avansarea procesului de aderare a acesteia la UE.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comentat alegerea Budapestei ca posibil loc al unei întâlniri între Putin și Trump, spunând că „nu este cea mai potrivită locație, având în vedere contextul politic și istoric”, dar a adăugat că, dacă o astfel de întrevedere ar putea contribui la pace, „nu contează unde are loc”.
Potrivit unor surse diplomatice, Donald Trump i-ar fi propus lui Zelenski, în cadrul întrevederii din 17 octombrie de la Washington, să accepte cedarea unei părți din teritorii pentru a facilita un acord de încetare a focului „pe actuala linie a frontului”. Kremlinul a confirmat că, într-o convorbire telefonică avută cu Trump pe 16 octombrie, Vladimir Putin și-a reafirmat poziția privind războiul din Ucraina, susținând că armata rusă „deține inițiativa strategică pe întreaga linie a frontului”.
Turcia atinge un record istoric în turismul de croazieră: peste 1,5 milioane de pasageri în opt luni
Volodimir Zelenski a ajuns în SUA pentru discuții cu Donald Trump și companii americane din domeniile apărării și energiei
UE a prezentat planurile pentru apărarea Europei
Trump s-ar putea întâlni cu Putin la Budapesta. Anunțul președintelui SUA
Guvernul lui Sebastien Lecornu a supraviețuit. Deputații francezi au respins cele două moțiuni de cenzură
Peste o mie de cubanezi luptă pentru Rusia în Ucraina. Cum sunt recrutați și antrenați de Moscova
UE va fi „pregătită” pentru război cu Rusia până în 2030 – document al Comisiei Europene
Volodimir Zelenski a condamnat un nou val de atacuri rusești: „Putin este surd la tot ce spune lumea, așa că singurul limbaj pe care îl poate înțelege încă este limbajul presiunii”
Întreruperi de curent în Ucraina după noi atacuri ruseşti
Vladimir Plahotniuc a primit încă 30 de zile de arest
Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă în ședința de constituire
Festivalul Transfrontalier „Răsune fanfare, fără hotare” a fost inaugurat la Șoldănești, în memoria maestrului Grigore Zănoagă
Orarul examenelor naționale pentru anul de studii 2025-2026, stabilit de MEC. Când vor avea loc probele
VIDEO // Patru bărbați, cercetați pentru escrocherii prin intermediul platformelor de investiții. Victimele au fost prejudiciate cu peste 4 milioane de lei
Producția industrială, în creștere cu 3,3 la sută în luna august
Uniunea Europeană renunță definitiv din 2027 la gazele rusești
Kaja Kallas critică posibila vizită a lui Vladimir Putin în Ungaria: „Este neplăcut să vezi un inculpat al Curții Penale Internaționale într-o țară UE”
Tentativă de omor în capitală. Un bărbat, condamnat la 15 ani de închisoare
Ministrul Apărării: „Vom continua investițiile în apărare și securitate”
Fermierii pot beneficia de granturi de până la un milion de dolari. Cererile sunt recepționate la sediile AIPA
Perioada 2021–2025 marchează una dintre cele mai semnificative etape de transformare a sistemului de sănătate cu investiții de peste 4 miliarde lei, susține Ala Nemerenco
Peste 720 de milioane de lei au fost acumulate de Fisc la buget săptămâna trecută
Un fost angajat ASP, implicat în schema de corupție sistemică la Călărași
FOTO // Profesioniști locali din domeniul turismului și vizitatori internaționali au descoperit cultura și tradițiile Moldovei
Peste 4 500 de șoferi, amendați pentru abateri rutiere în zilele de odihnă