Poliția rusă a arestat aliați ai lui Navalnîi înaintea manifestațiilor programate pentru weekend
Moscova, 22 ian. /MOLDPRES/. Autorităţile ruse au reţinut joi cinci colaboratori ai opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, încercând în acelaşi timp să oprească apelurile la ieşirea în stradă, alimentate de recordul de audienţă al unei anchete care îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin de corupţie, potrivit France Presse, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Echipa lui Aleksei Navalnîi a lansat un apel către simpatizanţii acestuia să "iasă în stradă" sâmbătă în 65 de oraşe din Rusia pentru a cere eliberarea liderului lor, deţinut de la revenirea în ţară duminică, după mai multe luni de convalescenţă în Germania din cauza unei presupuse otrăviri.
În urma avertisementelor oficiale difuzate în ultimele zile pentru a-i descuraja pe contestatari, poliţia rusă a arestat-o joi pe Liubov Sobol, o personalitate marcantă a opoziţiei şi apropiată de Navalnîi.
"Ea a fost arestată pentru că lansat apeluri la manifestaţii neautorizate", a declarat pentru AFP avocatul său, Vladimir Voronin.
Purtătoarea de cuvântului al lui Navalnîi, Kira Iarmîş, a fost de asemenea reţinută joi seara, după o percheziţie la domiciliul său din Moscova, a reuşit ea să transmită prin Twitter.
Un alt colaborator important al lui Navalnîi, Gheorghi Alburov, a anunţat şi el pe Twitter că a fost arestat, într-o gară a capitalei ruse.
De naţionalitate belarusă, Vladlen Los, un avocat al organizaţiei anticorupţie a lui Navalnîi, a transmis şi el că a fost arestat şi a fost somat să părăsească Rusia.
Echipa lui Navalnîi la Krasnodar (sud-vest) a indicat de altfel că responsabila sa, Anastasia Pancenko, a fost de asemenea arestată.
În faţa mobilizării anunţate pentru sâmbătă, Parchetul rus a anunţat măsuri în vederea "limitării accesului la informaţii ilegale" difuzate online şi constituind "apeluri de participare la acţiuni ilegale în masă".
La rândul său, Ministerul de Interne rus s-a declarat pregătit "să protejeze ordinea publică" şi a promis să-i urmărească pe autorii apelurilor prin internat la manifestaţii.
Anterior, agenţia rusă de supraveghere a telecomunicaţiilor Roskomnadzor a adresat un avertisment platformelor TikTok şi VKontakte, echivalentul rus al Facebook, ordonându-le să blocheze conţinuturile considerate apeluri către "minori să participe la activităţi ilegale".
Joi, Roskomnadzor a ameninţat între altele cu amenzi, mergând până la 4 milioane de ruble (44.600 de euro) platformele de internet care nu vor suprima "informaţiile interzise".
După arestarea sa duminică, Aleksei Navalnîi a ripostat marţi, difuzând o anchetă despre imensa şi fastuoasa proprietate de care ar beneficia - potrivit lui - preşedintele Vladimir Putin pe malul Mării Negre şi a cărei construire ar fi costat peste 1 miliard de euro.
Joi seara, această amplă investigaţie însoţită de o înregistrare video de aproape două ore fusese deja vizualizată de peste 47 milioane de ori pe YouTube.
Kremlinul a respins total aceste acuzaţii, denunţând un "atac" împotriva lui Putin şi calificându-i drept "escroci" pe membrii echipei lui Navalnîi.
Această înregistrare video a alimentat mii de publicări pe reţelele de socializare, reiterând apelul de a manifesta pentru eliberarea opozantului.
Tinerii sunt mobilizaţi în special pe TikTok, în timp ce mai multe personalităţi, între care actori, muzicieni şi atleţi şi-au anunţat sprijinul pentru Navalnîi.
Fostul căpitan al selecţionatei ruse de fotbal, Igor Denisov, puţin interesat în prezent de politică, consideră că opozantul - pentru care are un "mare respect" - "trebuie să fie eliberat".
Foarte popularul moderator al unei emisiuni pe YouTube, Iuri Dud, a denunţat o situaţie "scandaloasă" într-o postare pe care a obţinut 835.000 de like-uri pe Instagram.
Echipa lui Navalnîi a afirmat că a primit donaţii, totalizând aproape 10 milioane de ruble (112.000 euro).
Aleksei Navalnîi, a cărui eliberare este cerută de UE şi SUA, a fost arestat la revenirea sa în Rusia, după mai multe luni de convalenscenţă în Germania, unde a fost transportat după o presupusă otrăvire căreia i-a fost victimă în august în Siberia.
El acuză Kremlinul că este responsabil de aceasta, ceea ce Moscova dezminte, denunţând un complot care implică Occidentul.
foto: ibtimes.co.uk
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Germania testează pentru prima dată o rachetă balistică
Rusia ar putea încerca să influențeze alegerile generale din Italia, susține ministrul italian de externe
Șefa FMI avertizează că șocul energetic nu s-a terminat
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas: „Rusia încearcă să ne descurajeze să ajutăm Ucraina, dar nu va reuși”
Noi reguli pentru finanțarea activităților sportive, aprobate de Guvern: schimbările propuse de MEC
Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD
Condiții mai bune pentru păstrarea medicamentelor la Centrul de Sănătate Soroca
VIDEO // Turul României a pornit din Republica Moldova. Peste 130 de cicliști au luat startul la Chișinău
Mai mult de jumătate dintre femeile adulte din Moldova au consumat alcool în ultima lună. Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor în sarcină
Modul de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi eficientizat
Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”
Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027
Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei
Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern
Scutiri mai mari, TVA revizuit și accize noi: proiectul politicii fiscale pentru 2027 ajunge în Parlament
Peste patru kilometri de trotuare vor fi construite pe trasee naţionale în Briceni, Drochia, Ocnița și Șoldănești
Premierul Vasile Tofan, despre rezultatele testelor PISA: „Trebuie să continuăm reformele în educație. Soarta copilului nu e subiect de speculație politică”
Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților
Instructor auto din Chișinău, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență. Ar fi cerut 900 de euro pentru un permis
Administrația Drumurilor amplifică măsurile pentru siguranța rutieră, cu investiții în treceri supraînălțate, sensuri giratorii și semafoare inteligente