
Putin l-a numit pe președintele Dumei de Stat, Serghei Narîșkin, la conducerea Serviciului de informații externe
Moscova, 23 sep. /MOLDPRES/. Președintele rus Vladimir Putin l-a numit joi pe președintele Dumei de Stat (camera legislativă inferioară), Serghei Narîșkin, la conducerea Serviciului de informații externe (SVR), informează AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.
"Dumneavoastră, la fel ca noi toți, sînteți conștient de situația în care ne aflăm. Înțelegeți în ce măsură reușita acestui serviciu este importantă pentru stabilitatea și dezvoltarea țării noastre", i-a transmis Putin lui Narîșkin, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
Serghei Narîșkin, în vîrstă de 61 de ani, președinte al Dumei de Stat din 2011, este un apropiat al lui Vladimir Putin, cu care a început să colaboreze de la începutul anilor 1990, cînd cei doi lucrau la primăria din Sankt-Petersburg.
Conform biografiei oficiale, Narîșkin lucrase anterior la ambasada URSS de la Bruxelles, iar presa rusă îl prezintă drept un fost agent al KGB, la fel ca și Putin.
Serghei Narîșkin figurează pe lista persoanelor supuse sancțiunilor de către Uniunea Europeană în urma crizei din Ucraina.
Numirea sa în fruntea SVR intervine la mai puțin de o săptămînă după succesul în alegerile legislative al partidului Rusia Unită, pro-Kremlin, cu un scor de peste 50%, în urma căruia va dispune de un număr record de 343 de mandate în Dumă.
Predecesorul lui Narîșkin la conducerea SVR, fostul premier Mihail Fradkov, în funcție din 2007, a fost numit în consiliul de administrație al societății de căi ferate.
/Editor M.Cucu/
România // Nicușor Dan, învestit în funcția de președinte: „Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală”
Ucraina a fost ținta atacurilor masive rusești pentru a treia noapte consecutiv
Donald Trump amână până la 9 iulie aplicarea taxelor vamale de 50% pentru UE
Rusia a atacat masiv Ucraina, declară ministrul ucrainean de externe
Rusia și Ucraina au făcut schimb de câte 307 prizonieri de razboi
UE ar putea bloca accesul a peste 20 de bănci la sistemul SWIFT în noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei
Cel puţin opt persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac combinat cu drone şi rachete al Rusiei
390 de prizonieri ucraineni au fost eliberați din captivitatea rusă
Donald Trump anunță că ar putea impune tarife vamale de 50% de la 1 iunie pentru Uniunea Europeană
Kievul a acceptat noi discuții cu Moscova luni la Istanbul, dar cu anumite condiții
Descinderi matinale la Leușeni. Mai mulți angajați ai postului vamal sunt vizați într-un dosar de corupție
Un tribunal american a blocat taxele vamale dorite de Trump
Creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălțarea Domnului sau Ispasul
Leul se apreciază față de euro și dolar
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a găzduit la Președinție peste 100 de elevi de la mai multe licee din capitală
Meteorologii prognozează pentru joi ploi slabe și maxime de 23 de grade Celsius
O nouă strategie prezentată de Comisia Europeană prevede crearea unui centru de securitate pentru Marea Neagră
Igor Grosu, la întrevederea cu ministrul Justiției al Italiei: „Contăm pe sprijinul Italiei în procesul de aderare la Uniunea Europeană”
Președinta Maia Sandu a vizitat expoziția de covoare azere de Ziua Independenței Republicii Azerbaidjan
Drumul național Hâncești-Lăpușna a fost inundat. Recomandările autorităților
Ambasadoarea Jana Costachi a prezentat scrisorile de acreditare la Dublin. Mesajul transmis moldovenilor de președintele Irlandei
Președinta EUDS, Nathalie Loiseau: „Moldova trebuie sprijinită să decidă liber, fără coerciție sau manipulare”
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară
Germania va ajuta Ucraina să producă rachete fără restricție privind raza de acțiune
Alexandru Machidon a fost desemnat de CSP pentru funcția de Procuror General interimar