
Cel puţin opt persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac combinat cu drone şi rachete al Rusiei
Un atac masiv al Rusiei cu drone și rachete a făcut cel puțin opt răniți la Kiev, în zorii zilei de sâmbătă, chiar în ziua în care Ucraina și Rusia ar urma să procedeze la a doua etapă a unui schimb major de prizonieri, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
„Capitala Ucrainei și mai multe regiuni sunt vizate din nou de un atac masiv al inamicului. Sistemele apărării antiaeriene funcționează în permanență la Kiev și în suburbii”, a indicat pe Telegram primarul Kievului, Vitali Kliciko.
Conform sursei citate, aceste atacuri au făcut cel puțin opt răniți, dintre care doi au fost spitalizați, iar ceilalți au primit îngrijiri medicale la fața locului, a adăugat el.
Primarul Kliciko și administrația civilă și militară a Kievului au informat despre mai multe incendii și căderi de fragmente de rachete și drone asupra mai multor imobile din diferite cartiere ale orașului.
În cursul zilei de vineri, două persoane au fost ucise în urma unor atacuri rusești asupra portului Odesa (sud), iar alte trei în regiunea Herson (sud).
La rândul său, armata rusă a indicat că Ucraina a lansat spre teritoriul Rusiei 788 de drone și rachete începând de marți, dintre care 776 au fost doborâte.
Aceste atacuri survin în timp ce Rusia și Ucraina au început un schimb de prizonieri record, în formula „1.000 pentru 1.000” de persoane, desfășurat pe parcursul a trei zile. Acest schimb este singurul rezultat tangibil al negocierilor dintre ruși și ucraineni, desfășurate la jumătatea lunii mai, la Istanbul.
În cadrul primei etape a acestui schimb, vineri, 270 de militari și 120 de civili au fost returnați de fiecare parte. Etapele următoare sunt prevăzute pentru sâmbătă și duminică.
Rusia furnizează foarte puține informații despre soarta prizonierilor ucraineni, iar fiecare schimb oferă surprize, a declarat pentru AFP un înalt responsabil ucrainean, sub rezerva anonimatului.
„Este prima etapă a celui mai mare schimb de prizonieri de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022”, a subliniat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, în mesajul său către populație, transmis vineri seara.
De partea rusă, Moscova a anunțat că a recuperat vineri 270 de militari și 120 de civili.
SUA vor să construiască sistemul antirachetă „Domul de aur”
UE a adoptat al 17-lea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
România: Marcel Ciolacu a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD
Ministrul german al apărării consideră că Vladimir Putin nu este cu adevărat interesat de pacea în Ucraina
Putin a refuzat o încetare a focului imediată în Ucraina după discuția telefonică cu Trump
Nicușor Dan spune că ar putea depune jurământul în fața Parlamentului lunea viitoare
Încrederea investitorilor s-a îmbunătățit considerabil după victoria lui Nicușor Dan
Regatul Unit și UE au semnat un nou parteneriat strategic, la cinci ani după Brexit
Volodimir Zelenski a discutat cu Nicușor Dan și l-a felicitat pentru victoria în alegerile prezidențiale din România
Ministrul Educației, Dan Perciun: „Săptămâna Educației trebuie să devină un reper anual pentru reflecție și dialog”
O rețea infracțională specializată în migrație ilegală a fost anihilată de oamenii legii
Peste 1.000 de elevi vor participa la „Școala Securității – Împreună reducem riscurile”
UE ar putea bloca accesul a peste 20 de bănci la sistemul SWIFT în noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei
Prim-ministrul Dorin Recean a participat la o conferință despre educație, unde a vorbit despre integrarea tehnologiilor digitale în școală
FOTO // Dorin Recean a participat la o conferință dedicată educației: „Cel mai bun lucru pe care-l putem face pentru tineri este să le fim alături pe acest drum al căutărilor”
Chișinăuienii sunt așteptați la un festival gastronomic în acest weekend
Igor Grosu: „Așteptăm cu bucurie vizita președintelui României la Chișinău”
Tradițiile românești se împletesc în inima Chișinăului. Festivalul începe în PMAN
Obligații suplimentare de peste 1,4 milioane de lei au fost stabilite de Serviciul Vamal în urma controalelor operate în ultima săptămână
Cel puţin opt persoane au fost rănite la Kiev în urma unui atac combinat cu drone şi rachete al Rusiei
Șeful de la Apărare, Anatolie Nosatîi, a vorbit despre menținerea păcii și provocările hibride la forumul de securitate de la București
USMF „Nicolae Testemițanu” a primit Marele Premiu la „Euroinvent” 2025
Ministerul Justiției: Majoritatea acțiunilor prevăzute în Strategia de reformare a justiției pentru 2024 au fost realizate
Vreme instabilă în acest weekend, cu ploi și descărcări electrice
Parlamentul la 34 de ani de activitate. Peste 1 600 de cetățeni au participat la Ziua Ușilor Deschise