ro

 

Externe
19 Mai, 2026 / 01:21
/ 31 Iulie, 2021

Ungaria impune vaccinarea obligatorie pentru personalul sanitar

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Budapesta, 31 iul. /MOLDPRES/. În Ungaria a fost impusă prin decret vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru personalul sanitar, inclusiv lucrătorii din sectorul de distribuție a medicamentelor. Cei care nu se vaccinează, cel puţin cu prima doză, până la 1 septembrie riscă să fie concediați, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Măsura priveşte persoanele care lucrează în spitale, cămine de bătrâni, centre de protecţie a copiilor şi instituţiile de asistenţă sanitară pentru armată şi poliţie. Persoanele care nu se pot vaccina din motive de sănătate dovedite, vor fi scutite de vaccinare.

Peste 90% dintre angajaţii sistemului sanitar ungar au fost vaccinaţi cu schema completă, majoritatea cu serul Pfizer.

Rata vaccinării în Ungaria, care are peste 9,7 milioane de locuitori, este de aproape 60%, iar guvernul de la Budapesta are în vedere o campanie pentru a obţine imunizarea tuturor persoanelor de peste 60 de ani.

Recent, autorităţile sanitare ungare şi-au dat acordul pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19, cu recomandarea să fi trecut cel puţin patru luni de la a doua doză.

foto: reuters.com


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Fostul șef al Oficiului Președintelui Ucrainei, plasat în arest preventiv într-un dosar de spălare de bani

/ Acum 4 zile

Parlamentul rus a adoptat un proiect de lege care permite armatei să invadeze țări străine

/ Acum 4 zile

Peste 1.560 de drone au fost lansate asupra Ucrainei în 24 de ore. Kievul, ținta principală a unui nou atac masiv

/ Acum 4 zile

Președintele chinez, Xi Jinping, l-a primit pe omologul său american, Donald Trump

/ Acum 5 zile

Summit B9 // Mark Rutte: Avem nevoie de o Europă mai puternică într-o NATO mai puternică

/ Acum 5 zile

Summit B9 // Declarație comună: Aliații B9 și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Armenia va găzdui concursul internațional de vinuri Concours Mondial de Bruxelles

/ Acum 5 zile

Atac masiv cu drone asupra vestului Ucrainei. Mai multe regiuni au fost lovite, iar victime au fost raportate în mai multe orașe

/ Acum 5 zile

După ani de lansări eșuate, Rusia anunță un test reușit al rachetei „apocalipsei” Sarmat

/ Acum 6 zile

VIDEO // Oficiali și experți în securitate s-au reunit la București la „Black Sea and Balkans Security Forum”

/ Acum 6 zile

Rusia a reluat atacurile asupra Ucrainei după expirarea armistițiului de trei zile

/ Acum 7 zile

BTA: Filmul dedicat celei de-a 99-a aniversări a savantului Minko Balkanski va fi proiectat în Franța

/ Acum 7 zile

Președintele finlandez spune că este timpul ca Europa să stabilească un contact direct cu Rusia

/ Acum 7 zile

Coreea de Nord ar fi câștigat până la 13 miliarde de dolari din războiul Rusiei împotriva Ucrainei