„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv”, a declarat Dorin Recean
Chişinău, 16 feb. /MOLDPRES/. Guvernul condus de prim-ministrul Dorin Recean a fost învestit în funcție cu votul a 62 de deputați. În discursul său din plenul Parlamentului, Dorin Recean a vorbit despre principalele priorități ale planului de guvernare: asigurarea disciplinei și ordinii în instituțiile statului, dezvoltarea economică, asigurarea păcii și stabilității în Republica Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
„Ne dorim o țară cu cetățeni prosperi, cu instituții puternice și transparente, cu mediu de afaceri competitiv, pentru care relația cu statul este un accelerator și nu o serie de obstacole. Vrem să trăim într-o lume sigură, în care tratatele internaționale sunt respectate, în care problemele dintre țări se rezolvă prin dialog, în care există respect față de statele mici. Vrem să fim membri deplini ai Uniunii Europene. Acest program desfășoară pașii pe care îi vom întreprinde pentru a realiza această viziune”, a declarat prim-ministrul Recean.
De asemenea, noul șef al Executivului a menționat că Guvernul își va concentra eforturile pe consolidarea domeniului energetic: „Vom crea facilități pentru investiții în eficiența energetică și energia alternativă atât pentru gospodării, cât și pentru companii private. De aceea am insistat ca portofoliul energeticii să fie separat de cel al infrastructurii și să fie creat un minister aparte, dedicat integral energeticii”, a mai spus Dorin Recean în ședința Legislativului.
Ulterior, membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul de credință în fața președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Șefa statului a felicitat noua garnitură guvernamentală și a menționat că sarcina Guvernului condus de Dorin Recean este să ofere siguranță cetățenilor și să pună Moldova pe un făgaș de reconstrucție și dezvoltare, în pofida crizelor.
„Republica Moldova trebuie nu doar să reziste, ci trebuie să se dezvolte. Responsabilitatea noastră este să protejăm oamenii de crizele care ne afectează țara, dar și să investim în viitor. Am încredere că vom menține pacea și ordinea în țară”, a declarat Maia Sandu.
Noul Cabinet de miniștri va avea 15 ministere. Astfel, funcția de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării va fi deținută de Dumitru Alaiba; viceprim-ministru și ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare – Vladimir Bolea; viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost desemnat Nicu Popescu, iar viceprim-ministru pentru Reintegrare – Oleg Serebrean. Totodată, în fruntea Ministerului Justiției se va afla Veronica Mihailov-Moraru, Ministerul Afacerilor Interne va fi condus de Ana Revenco, Ministerul Finanțelor – de Veronica Sirețeanu, Ministerul Sănătății – de Ala Nemerenco, Ministerul Educației și Cercetării – de Anatolie Topală, Ministerul Apărării – de Anatolie Nosatîi, Ministerul Culturii - de Sergiu Prodan, Ministerul Muncii și Protecției Sociale – de Alexei Buzu, Ministerul Mediului – de Iordanca-Rodica Iordanov, iar la cârma noului Minister al Energiei se va afla Victor Parlicov.
Foto: Guvern
Consultările cu privire la reforma administrației publice locale au continuat la Parlament: „Avem un obiectiv comun: primării mai puternice, cu echipe specializate și servicii mai bune pentru oameni”
Premierul Vasile Tofan, intervenție la două forumuri europene: Avansăm spre UE și consolidăm securitatea energetică a țării
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a discutat în Parlamentul britanic despre procesul de reintegrare și sprijinul Regatului Unit pentru Republica Moldova
Deputata Larisa Novac a participat la cea de-a 68-a Reuniune a Comisiei pentru afaceri juridice și cooperare internațională a APCEMN
Pachetul legislativ privind reforma administrației publice locale, discutat cu reprezentanții asociațiilor autorităților locale
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare discutate la Londra
Consolidarea parteneriatului strategic moldo-britanic și sprijinul pentru procesul de reintegrare, discutate la Londra
Activitatea legislativă în luna octombrie: Parlamentul a adoptat 29 de acte normative
O nouă ediție „LEGE pentru TINE(ri)”: peste 60 de liceeni au simulat procesul de elaborare și adoptare a legilor
Dezvoltarea turismului medical în Republica Moldova, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan cu reprezentanții industriei
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 29 octombrie 2026
Președinta Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova în cazul a trei persoane
Parlamentul a denunțat în prima lectură două acorduri cu CSI care nu au fost aplicate
Prim-ministrul Vasile Tofan, la evenimentul „Construim Moldova”: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
Datele despre trafic, infrastructura rutieră, transport și parcări vor fi disponibile pe o platformă digitală comună. Proiectul, votat în prima lectură
Vicepremierul Mihai Popșoi efectuează o vizită la București. Oficialul va participa la reuniunea anuală a miniștrilor de externe ai ICE
Facilități fiscale și vamale pentru 43 de autospeciale și echipamentele necesare pentru dezvoltarea sistemului „MD-ALERT”. Proiectul a fost adoptat de Parlament
FOTO // Cultura Cucuteni, redescoperită la Muzeul din Călărași printr-o dioramă 3D și tehnologii VR
Trei funcționari ai Poliției de Frontieră, cercetați pentru sustragerea unor țigări de 6,4 milioane de lei
Judecătoarea Tatiana Bivol a promovat evaluarea externă
Funcționarii MAI vor avea reguli noi privind activitățile în afara orelor de serviciu
BNM a majorat rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Raportul de extindere al Comisiei Europene evidențiază noi progrese în apropierea legislației și practicilor naționale de standardele UE”
Noi sancțiuni pentru fraudele cu carduri digitale, coduri QR și tokenuri. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură
Carburanții continuă să se ieftinească: prețul benzinei coboară sub pragul de 31 de lei
Votat în prima lectură: Reguli noi privind activitățile desfășurate în afara orelor de serviciu de către funcționarii cu statut special din cadrul MAI
Raportul Comisiei Europene privind extinderea // Republica Moldova a înregistrat progrese în domeniul educației și se situează la un nivel de pregătire între moderat și bun
Parlamentul a votat în prima lectură pentru înăsprirea sancțiunilor pentru fraudele și contrafacerea instrumentelor de plată fără numerar
Adoptat de Parlament: Noi oportunități de dezvoltare profesională și sporuri salariale pentru angajații din sistemul de asistență socială
Reguli mai clare pentru constituirea și înregistrarea comunităților de energie, adoptate de Parlament