
Cooperarea moldo-suedeză, discutată de premierul Dorin Recean cu ambasadoarea Suediei, Katarina Fried, la o întrevedere de rămas-bun
Prim-ministrul Dorin Recean și ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried, care își finalizează mandatul în țara noastră, au avut astăzi o întrevedere. Oficialii au vorbit despre relațiile dintre Republica Moldova și Regatul Suediei, cooperarea în diverse sectoare și domeniile în care poate fi extinsă.
Premierul Dorin Recean a apreciat contribuția semnificativă a ambasadoarei la întărirea parteneriatului dintre cele două state și pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. ,,Vedem rezultatul muncii dumneavoastră și al eforturilor noastre comune. Sprijinul ferm pentru reformele noastre democratice și aspirațiile europene au un impact de durată”, a spus premierul Dorin Recean.
Prim-ministrul a accentuat că Suedia este unul dintre cei mai mari donatori bilaterali ai Republicii Moldova. Prin Agenția Suedeză pentru Cooperare Internațională este oferită asistență financiară și tehnică în domenii precum buna guvernare, incluziunea socială și dezvoltarea durabilă.
În ce privește cooperarea sectorială, interlocutorii au discutat despre sporirea investițiilor suedeze în energia verde, securitatea cibernetică, tehnologiile informaționale și industria prelucrătoare. De asemenea, a fost menționată lansarea, în luna iunie, a zborurilor directe între capitalele celor două țări, care va îmbunătăți inclusiv relațiile economice.
Un alt subiect abordat a fost parteneriatul de securitate, fiind apreciat sprijinul Suediei pentru consolidarea rezilienței cibernetice a Republicii Moldova. În context, oficialii au vorbit despre măsurile întreprinse pentru desfășurarea corectă a scrutinului din toamna curentă, combaterea propagandei și a narațiunilor false.
Mesajul Președintei Maia Sandu la cea de-a patra ediție a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Roma
Președinta Maia Sandu, primită la Roma de Președintele Italiei, Sergio Mattarella
Legumicultură modernă la Căușeni. Premierul Dorin Recean a discutat cu proprietarii unei afaceri agricole
Elevi din întreaga țară și profesori din Regatul Unit au vizitat Președinția Republicii Moldova
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Marea Britanie
Guvernul investește în eficiența energetică a 15 școli din Republica Moldova
Noi măsuri pentru protecția pădurilor: Se majorează cuantumul despăgubirilor pentru defrișările ilegale
Bunurile și banii confiscați din infracțiuni vor fi folosiți în scopuri sociale și în interes public
Drumuri mai bune în sudul țării: Proiectul „Moldova drumuri III” continuă
Votare repetată la Boldurești cu un singur candidat
Ucraina a propus Rusiei o nouă rundă de negocieri
Meteo, 20 iulie: Vreme caldă, fără precipitații
Au fost stabilite plafoanele financiare și condițiile de creditare pentru concurenții electorali în alegerile parlamentare
Prețurile produselor agricole, în scădere pe piețele din Republica Moldova
CEC a refuzat înregistrarea Blocului Electoral „VICTORIE-ПОБЕДА”
O nouă formulă de finanțare pentru grădinițele din Republica Moldova, aplicabilă din 2026. Explicațiile ministrului Educației
CEC solicită limitarea activității a două partide și dizolvarea altor două formațiuni politice
Australia livrează Ucrainei prima tranșă de tancuri Abrams
Cod Galben de inundații pe râul Prut. Avertizare hidrologică valabilă până pe 22 iulie
VIDEO // Igor Grosu: Federația Rusă este un pericol real pentru securitatea Republicii Moldova
Peste o mie de pachete de țigări, depistate la Cahul într-un autocar, urmau să ajungă în Franța
A intrat în vigoare legea ce interzice marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor derivate
Dosarul INTERPOL: Vitalie Pîrlog, extrădat și pus sub acuzare în Franța
VIDEO // Atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei: victime la Odesa, distrugeri la Pavlograd și alarmă în Polonia. Zelenski a reiterat importanța sprijinului internațional
Siria și Israelul au ajuns la un armistițiu cu ajutorul SUA