ro

 

Oficial
26 Martie, 2026 / 09:45
/ 04 Septembrie, 2025

Misiunea preelectorală a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în vizită la Parlament

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu delegația Misiunii preelectorale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află zilele acestea în vizită, în Republica Moldova cu scopul de a evalua campania electorală și climatul politic din țară în preajma scrutinului parlamentar, comunică MOLDPRES.

Discuțiile s-au axat pe marginea subiectelor, precum pregătirea pentru alegerile parlamentare, desfășurarea procesului de votare în străinătate, securitatea statului și cea cibernetică, dezinformarea și propaganda, interferențele străine etc.

În mesajul său, șeful legislativului a exprimat recunoștință Consiliului Europei pentru sprijinul oferit Republicii Moldova și a menționat despre importanța desfășurării alegerilor corecte, subliniind acțiunile întreprinse de autorități în acest sens.

„Este important să avem cât mai mulți observatori implicați pentru a monitoriza procesul electoral, să prevenim eventualele pericole, iar tentativele de corupție electorală să fie sancționate conform legii”, a spus Igor Grosu.

Oficialii s-au mai întâlnit la Parlament, cu membrii Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu membrii Fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar și cu reprezentanții instituțiilor de stat responsabile de diverse aspecte administrative ale procesului electoral.

Amintim că alegerile parlamentare în Republica Moldova vor avea loc pe 28 septembrie curent. În acest context, o delegație a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în perioada următoare va monitoriza procesul electoral în țara noastră.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Președintele Comitetului Militar al NATO

/ Acum 5 zile

Consultări pentru reforma APL, organizate în toate raioanele țării și UTA Găgăuzia: Au participat peste 4500 de primari și cetățeni

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu ministra Muncii a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Diana Johnson

/ Acum 6 zile

Alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești – reluată. Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la nordul țării: „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”

/ Acum 6 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Conferința „Carta Socială Europeană”: „Nu există competitivitate fără protecție socială reală și nici economie funcțională fără încrederea oamenilor”

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de lucru cu însărcinatul cu afaceri Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz

/ Acum 6 zile

Delegația Republicii Moldova a participat la ședința Comisiei Unificate de Control la Bender

/ Acum 6 zile

Consolidarea cooperării în domeniul social – pe agenda întrevederii Președintei Maia Sandu cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone

/ Acum 6 zile

Șefa statului, Maia Sandu, la Conferința la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană: „Drepturile sociale sunt esențiale pentru supraviețuirea democrației”

/ Acum 6 zile

Rezultatele vizitei președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la Bruxelles: Republica Moldova avansează pe calea europeană

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu: „Incluziunea romilor nu trebuie privită ca o problemă de rezolvat, ci ca o obligație ce ține de respectarea demnității umane”

/ Acum 7 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în discuții cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone

/ Acum 7 zile

VIDEO // Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European au semnat Memorandumul de Înțelegere reînnoit

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Frantisek Ruzicka, Secretarul general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică