ro

 

Oficial
02 Aprilie, 2026 / 14:59
/ 18 Decembrie, 2025

Premierul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din UTA Găgăuzia: „Prioritatea noastră comună este să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în toată Moldova”

Guvernul Republicii Moldova
gov.md

Importanța menținerii unei colaborări productive dintre administrația publică centrală și cea locală, eforturile de relansare a economiei, beneficiile integrării europene și realizările din regiune au fost principalele subiecte discutate de către Prim-ministrul Alexandru Munteanu cu primarii, consilierii și reprezentanții serviciilor desconcentrate din Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia. 

Șeful Executivului a menționat că, datorită efortului comun, în regiune au fost implementate mai multe proiecte ce au contribuit la modernizarea localităților, atragerea investițiilor și îmbunătățirea nivelului de trai al comunității găgăuze, precum și al tuturor locuitorilor din raioanele Vulcănești, Ceadîr-Lunga și Comrat. 

Astfel, prin intermediul Programului „Satul European”, au fost realizate sau sunt în proces de implementare 38 de proiecte, cu o valoare totală de peste 140 de milioane de lei. Acestea au vizat eficientizarea energetică a instituțiilor de învățământ, asigurarea gospodăriilor casnice cu apă potabilă și sisteme de canalizare, instalarea sistemelor fotovoltaice, renovarea sălilor și terenurilor sportive și a centrelor culturale. Totodată, în ultimii ani, au fost renovate și dotate cu echipamente medicale moderne Spitalul Raional Comrat, Spitalul Raional Ceadîr-Lunga și Spitalul Raional Vulcănești. 

„Guvernul, alături de partenerii externi, în cooperare cu administrația locală, investește în drumuri, apă și canalizare, educație și sănătate în UTA Găgăuzia, așa cum o facem în toată țara. Beneficiile aderării la UE sunt pentru toți cetățenii Republicii Moldova, iar efortul de integrare europeană cere participarea fiecăruia”, a subliniat Premierul Alexandru Munteanu. 

Primarii au apreciat investițiile Executivului în regiune și au menționat că printre problemele cu care se confruntă localitățile pe care le conduc se numără, în special, lipsa sistemelor de apeduct și canalizare, defrișările ilegale, drumurile neasfaltate și calitatea educației. De asemenea, aceștia au solicitat majorarea numărului de proiecte acceptate pentru a fi realizate în cadrul Programului „Satul European” și au vorbit despre necesitatea creșterii taxelor, pentru a putea mări veniturile bugetelor locale.

În același timp, Prim-ministrul Alexandru Munteanu a accentuat importanța protejării și promovării limbii și culturii găgăuze. „Prioritatea noastră comună, împreună cu administrațiile locale, este să păstrăm pacea, stabilitatea și armonia în toată Moldova. Unitatea națională este elementul indispensabil pentru asigurarea unui viitor sigur și a unei vieți demne pentru toți cetățenii noștri”, a subliniat șeful Guvernului. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Premierul Alexandru Munteanu a invitat membrii Camerei de Comerț Americane în România să investească în Republica Moldova 

/ Acum 1 zi

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la Summitul de la Bucha

/ Acum 1 zi

Cancelaria de Stat lansează un concurs de finanțare nerambursabilă pentru proiecte ale organizațiilor societății civile

/ Acum 2 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la Conferința „Romania Government Roundtable”: „Moldova devine mai previzibilă și tot mai aliniată la standardele UE – în reglementare, în instituții și în accesul la piață”

/ Acum 2 zile

Vizita de lucru a Președintei în Finlanda se amână pentru o dată ulterioară

/ Acum 2 zile

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Jaromir Plisek

/ Acum 2 zile

Întrevederea șefei statului cu delegația Comisiilor pentru afaceri europene din statele baltice, nordice și Polonia

/ Acum 2 zile

Programul Interreg Europe în Republica Moldova: oportunități de finanțare și cooperare interregională

/ Acum 3 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București

/ Acum 3 zile

Președinta Maia Sandu va efectua vizite în Finlanda și Letonia

/ Acum 5 zile

Republica Moldova revine la ora de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică

/ Acum 5 zile

Guvernul se alătură inițiativei internaționale „Ora Pământului”

/ Acum 5 zile

Accelerarea reformelor în justiție – în centrul discuțiiilor Președintei Maia Sandu cu Michael McGrath, Comisarul european pentru justiție

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu Michael McGrath, Comisarul european pentru democrație, justiție și statul de drept