ro

 

Oficial
26 Martie, 2026 / 09:07
/ 11 Iulie, 2025

Premierul Dorin Recean, în dialog cu ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen -  „O Europă sigură”, angajamentul președinției daneze a Consiliului Uniunii Europene

Prim-ministrul Dorin Recean s-a întâlnit cu ministrul Apărării al Regatului Danemarcei, Troels Lund Poulsen, aflat în vizită oficială la Chișinău. Șeful Executivului a mulțumit autorităților daneze pentru sprijinul acordat țării noastre în parcursul european și a accentuat buna colaborare în domenii precum eficiența energetică, consolidarea capacităților de securitate și protejarea proceselor electorale împotriva interferențelor străine.

„Integrarea europeană este unică direcție spre pace și bunăstare pentru fiecare moldovean”, a spus premierul Dorin Recean.

De asemenea, oficialii au discutat despre rolul activ pe care Danemarca îl va avea în calitate de deținătoare a Președinției Consiliului Uniunii Europene, în a doua jumătate a anului 2025 – o perioadă esențială pentru avansarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova. Premierul Dorin Recean a salutat angajamentul guvernului danez de a promova o agendă axată pe securitate, având ca prioritate conceptul „O Europă sigură”.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Amiralul Giuseppe Cavo Dragone, Președintele Comitetului Militar al NATO

/ Acum 5 zile

Consultări pentru reforma APL, organizate în toate raioanele țării și UTA Găgăuzia: Au participat peste 4500 de primari și cetățeni

/ Acum 5 zile

Președinta Maia Sandu a discutat cu ministra Muncii a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Diana Johnson

/ Acum 6 zile

Alimentarea cu apă în Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești – reluată. Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la nordul țării: „Sănătatea oamenilor a fost și rămâne prioritatea noastră”

/ Acum 6 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Conferința „Carta Socială Europeană”: „Nu există competitivitate fără protecție socială reală și nici economie funcțională fără încrederea oamenilor”

/ Acum 6 zile

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere de lucru cu însărcinatul cu afaceri Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Nick Pietrowicz

/ Acum 6 zile

Delegația Republicii Moldova a participat la ședința Comisiei Unificate de Control la Bender

/ Acum 6 zile

Consolidarea cooperării în domeniul social – pe agenda întrevederii Președintei Maia Sandu cu ministra Muncii și Politicilor Sociale a Italiei, Marina Calderone

/ Acum 6 zile

Șefa statului, Maia Sandu, la Conferința la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană: „Drepturile sociale sunt esențiale pentru supraviețuirea democrației”

/ Acum 6 zile

Rezultatele vizitei președintelui Parlamentului, Igor Grosu, la Bruxelles: Republica Moldova avansează pe calea europeană

/ Acum 7 zile

Președinta Maia Sandu: „Incluziunea romilor nu trebuie privită ca o problemă de rezolvat, ci ca o obligație ce ține de respectarea demnității umane”

/ Acum 7 zile

Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, în discuții cu Ministra Muncii și Protecției Sociale a Italiei, Elvira Calderone

/ Acum 7 zile

VIDEO // Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European au semnat Memorandumul de Înțelegere reînnoit

/ Acum 7 zile

Premierul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Frantisek Ruzicka, Secretarul general adjunct al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică