
Președinta Maia Sandu a primit Premiul Franz Josef Strauss, oferit de Fundația Hanns Seidel, și a discutat aprofundarea cooperării cu landul Bavaria
În cadrul vizitei din Germania, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit Premiu Franz Josef Strauss, acordat de Fundația Hanns Seidel, în semn de recunoaștere a angajamentului său pentru democrație, libertate și parcursul european al Moldovei.
Ceremonia de decernare a avut loc la München, în prezența Prim-ministrului bavarez Markus Söder și a Președintelui Fundației Hanns Seidel, Markus Ferber, cu care Președinta Sandu a avut și o întrevedere bilaterală. Discuțiile s-au concentrat pe consolidarea cooperării cu landul Bavaria în domenii precum economia, securitatea, educația și dezvoltarea regională. Bavaria este unul dintre cele mai dezvoltate landuri din Germania, cu o economie puternică în domenii precum industria auto, tehnologiile avansate, agricultura și turismul, și are un rol important în susținerea extinderii cooperării dintre Republica Moldova și Republica Federală Germania
„Acest premiu este despre recunoașterea efortului tuturor moldovenilor care, zi de zi, contribuie la consolidarea democrației în țara noastră. Este despre toți oamenii din regiunea noastră care, în fața provocărilor, aleg curajul, adevărul și pacea”, a declarat Președinta Maia Sandu.
Premiul Franz Josef Strauss, instituit în memoria fostului lider bavarez cunoscut pentru susținerea unui proiect european puternic, este acordat personalităților internaționale care contribuie la promovarea valorilor democratice și la consolidarea păcii și libertății în Europa.
Președinta Maia Sandu a anunțat că va dona suma de 10.000 de euro, care însoțește premiul, pentru conservarea și promovarea patrimoniului muzical al compozitorului Eugen Doga, unul dintre cei mai valoroși oameni ai Republicii Moldova.
Discursul integral al Președintei din cadrul ceremoniei este disponibil aici.
Mesajul Președintei Maia Sandu la cea de-a patra ediție a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, desfășurată la Roma
Președinta Maia Sandu, primită la Roma de Președintele Italiei, Sergio Mattarella
Legumicultură modernă la Căușeni. Premierul Dorin Recean a discutat cu proprietarii unei afaceri agricole
Elevi din întreaga țară și profesori din Regatul Unit au vizitat Președinția Republicii Moldova
Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Marea Britanie
Guvernul investește în eficiența energetică a 15 școli din Republica Moldova
Noi măsuri pentru protecția pădurilor: Se majorează cuantumul despăgubirilor pentru defrișările ilegale
Bunurile și banii confiscați din infracțiuni vor fi folosiți în scopuri sociale și în interes public
Drumuri mai bune în sudul țării: Proiectul „Moldova drumuri III” continuă
Oana Ţoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste la a ajuta Ucraina sa câştige
Votare repetată la Boldurești cu un singur candidat
Ucraina a propus Rusiei o nouă rundă de negocieri
Meteo, 20 iulie: Vreme caldă, fără precipitații
Au fost stabilite plafoanele financiare și condițiile de creditare pentru concurenții electorali în alegerile parlamentare
Prețurile produselor agricole, în scădere pe piețele din Republica Moldova
CEC a refuzat înregistrarea Blocului Electoral „VICTORIE-ПОБЕДА”
O nouă formulă de finanțare pentru grădinițele din Republica Moldova, aplicabilă din 2026. Explicațiile ministrului Educației
CEC solicită limitarea activității a două partide și dizolvarea altor două formațiuni politice
Australia livrează Ucrainei prima tranșă de tancuri Abrams
Cod Galben de inundații pe râul Prut. Avertizare hidrologică valabilă până pe 22 iulie
VIDEO // Igor Grosu: Federația Rusă este un pericol real pentru securitatea Republicii Moldova
Peste o mie de pachete de țigări, depistate la Cahul într-un autocar, urmau să ajungă în Franța
A intrat în vigoare legea ce interzice marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor derivate
Dosarul INTERPOL: Vitalie Pîrlog, extrădat și pus sub acuzare în Franța
VIDEO // Atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei: victime la Odesa, distrugeri la Pavlograd și alarmă în Polonia. Zelenski a reiterat importanța sprijinului internațional