Premierul Dorin Recean, la Cahul: „Vom continua să avem grijă de oameni, de țară și de localitățile noastre”
Investițiile Guvernului în modernizarea localităților din raionul Cahul, dar și provocările curente cu care se confruntă cetățenii din regiune au fost discutate la întâlnirea premierului Dorin Recean cu reprezentanții autorităților publice locale (APL) și ai serviciilor desconcentrate.
Premierul a menționat că, în ultimii ani, raionul Cahul a beneficiat de realizarea a 40 de proiecte prin programul „Satul European” și 7 proiecte de dezvoltare regională, în valoare totală de 241 de milioane de lei. Totodată, prin „Satul European 2” urmează a fi implementate alte 26 de proiecte, de peste 123 de milioane de lei.
Prim-ministrul Dorin Recean a făcut bilanțul activităților deja realizate, care au sporit nivelul de trai al oamenilor din regiune. În 6 localități din raionul Cahul au fost construite 44 km de apeduct, 2 stații de tratare, 5 sonde arteziene și 4 castele de apă, iar, în acest an, încă 12 localități vor avea acces la apă potabilă.
În paralel, avansează lucrările la stația de epurare din Cahul, cu ajutorul financiar oferit de Germania și Uniunea Europeană. Stația va deservi circa 40.000 de cetățeni. În același timp, în agricultură și dezvoltare rurală, fermierii și localitățile din Cahul au beneficiat de subvenții în sumă de 56 de milioane de lei.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, sunt modernizate drumurile regionale. S-au reluat lucrările la drumul M3, centura satului Slobozia Mare și este deja finalizat proiectul tehnic pentru porțiunea de drum R34 Cahul-Giurgiulești care va fi reabilitat, De asemenea, lucrările de reparație a porțiunii Cantemir-Cahul urmează a fi pornite în curând, în timp ce reabilitarea drumului G141 Colibași-Vulcănești a fost realizată în proporție de 93%.
Șeful Executivului a mai vorbit despre investiția de 63 de milioane de lei în renovarea și dotarea instituțiilor medicale din Cahul, inaugurarea Centrului de tratament AVC și deschiderea mai multor farmacii prin programul „Farmacie în satul tău”. De asemenea, 13 milioane de lei au fost investite în modernizarea și dotarea a 6 școli și 9 grădinițe.
„Cahul se dezvoltă și se modernizează cu pași rapizi datorită sprijinului Guvernului și al fondurilor europene. Sunt rezultate concrete prin care demonstrăm că Moldova poate. Vom continua să avem grijă de oameni, de țară și de localitățile noastre”, a spus premierul Dorin Recean.
La rândul lor, aleșii locali au solicitat sprijinul autorităților centrale în rezolvarea problemelor ce vizează reabilitarea drumurilor locale, asigurarea transportului elevilor cu autobuzele școlare, precum și insuficiența resurselor umane.
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții mediului de afaceri au discutat pe platforma Consiliului Economic
Șefa statului, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova
Șeful Guvernului, în vizită la o agropensiune din satul Dărcăuți, raionul Soroca: Antreprenoriatul rural este esențial pentru dezvoltarea localităților noastre
Vizita de lucru a viceprim-ministrului Valeriu Chiveri în raionul Căușeni
Președinta Maia Sandu, de Ziua Națională a Culturii: „O țară care își respectă cultura este o țară care își respectă viitorul”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu locuitorii satului Cosăuți din raionul Soroca
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Le mulțumesc tuturor meșterilor populari care, prin munca lor, ne păstrează rădăcinile vii și ne dau motive de mândrie”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale din raionul Soroca
Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a solicitat Tiraspolului facilitarea liberei circulații pentru aprovizionarea cu produse de primă necesitate a unor localități din raionul Dubăsari
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a vizitat Grădinița „Alunelul” din comuna Rublenița, raionul Soroca, renovată cu sprijinul financiar al Guvernului
Premierul Alexandru Munteanu întreprinde o vizită de lucru în raionul Soroca
74 500 de cetățeni ai Republicii Moldova, domiciliați în regiunea transnistreană, sunt asigurați medical pe malul drept al Nistrului
Guvernul va finanța elaborarea Planurilor urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
Lapoviță și ninsori, prognozate pentru următoarele zile: AND recomandă prudență în trafic
Progresele Republicii Moldova în parcursul european, discutate la Davos de către Premierul Alexandru Munteanu și Comisara Europeană pentru Extindere, Marta Kos
UE anunță un buget de 1,9 miliarde de euro pentru ajutor umanitar în anul curent. Opt milioane de euro sunt destinate Republicii Moldova
Donald Trump susține la Davos că Europa nu se îndreaptă în direcția corectă
Parteneriat pentru implicarea mediului de afaceri român în proiectele de infrastructură din Republica Moldova: discuții între MIDR și UNPR
Proiectele în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului discutate la întrevederea viceprim-ministrului cu directoarea de țară a GIZ Moldova, Claudia Hermes
Expoziția „Simplu”, un dialog între poezie și pictură la Muzeul Național de Istorie
Aprovizionarea localităților din raionul Dubăsari cu produse alimentare și bunuri de primă necesitate în atenția autorităților
FOTO // Oferta turistică a Republicii Moldova, prezentată la FITUR Madrid 2026
Mandatul de arest pe numele lui Vladimir Plahotniuc a fost prelungit cu încă 30 de zile
Premierul Alexandru Munteanu, la Davos: „Republica Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să se alăture eforturilor europene de apărare a democrației, libertății și păcii”
Cei mai mulți deputați din Parlamentul legislaturii a XII-a sunt juriști și economiști
VIDEO // „Copacul Evei”, primul film fantasy din Moldova ajunge pe marele ecrane
Premierul Alexandru Munteanu, la Forumul Economic de la Davos: „Moldova a ales să iasă din zona gri a geografiei și să facă parte din efortul european de apărare a democrației”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri, vizită pe platoul Cocieri: „Locuitorii sunt asigurați cu produse alimentare și bunuri esențiale”
Încă doi procurori au promovat evaluarea externă